CARAȘ-SEVERIN – Cu toate restricțiile financiare și frânele guvernamentale, bugetul județului are mai mulți bani decât în anul trecut, peste 40% din venituri fiind banii europeni nerambursabili!
Bugetul propriu al administrației județene, aprobat pentru anul 2025, însuma peste 485 de milioane de lei, din care veniturile proprii atingeau 390 de milioane de lei. Cheltuielile au fost însă mai mari decât veniturile, pentru simplul fapt că diferența, de aproape 95 de milioane de lei, se regăsea în excedentul bugetar rămas din 2024.
Anul acesta, potrivit lui Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, veniturile sunt considerabil mai mari, ajungând la aproape 500 de milioane de lei! „Așa cum am promis, voi prezenta în zilele acestea câteva dintre coordonatele Bugetului județului pentru anul 2026, pe care Consiliul Județean urmează să-l aprobe în ședința de luni, 11 mai. Începem cu fondurile europene: peste 40% din veniturile Consiliului Județean Caraș-Severin în anul 2026 provin din fonduri europene. 200,4 milioane de lei sunt fonduri europene, dintr-un total de 497,4 milioane de lei venituri. Anul acesta, vom cheltui 237 de milioane de lei pentru proiecte cu fonduri europene!“, a declarat Silviu Hurduzeu.
JCS-A.M.
