Caraş-Severin, Romania


REŞIŢA – Liderul neînvins al Campionatului Naţional de Handbal al Juniorilor I, Seria D, echipa Unirea Sânnicolau Mare, nu s-a putut impune la Reşiţa, în partida cu formaţia locală a Liceului Teoretic Traian Vuia.

Handbaliştii reşiţeni, pregătiţi de profesoara Carmen Dumitru, au făcut un meci bun şi au avut chiar marea şansă de a-şi trece în cont ambele puncte ale confruntării cu liderul seriei. Partida a fost una destul de echilibrată, dar, cu puţină atenţie în ultimele secunde de joc, Traian Vuia putea obţine victoria.

La scor egal, 25-25, reşiţenii au avut atacul şi marea şansă de a înscrie golul care să aducă prima înfrângere pentru formaţia din Sânnicolau Mare. S-a încheiat în cele din urmă egal, 25-25, dar este un punct muncit şi meritat pentru Liceul Teoretic Traian Vuia, pentru că, până la urmă, gazdele au jucat împotriva liderului, care avea punctaj maxim până la acel moment.

Apărarea a mers foarte bine, în poartă Andy Sămînţă a avut intervenţii salvatoare, însă pe atac reşiţenii nu au fost la fel de inspiraţi. De partea cealaltă, handbaliştii din Sânnicolau Mare au ştiut să profite de slăbiciunile reşiţenilor, ajutaţi pe alocuri şi de unele decizii ale arbitrilor, care i-au menţinut pe oaspeţi în joc.

Antrenorul Slobodan Lavrenski s-a declarat mulţumit de rezultat, întrucât nu a pierdut la Reşiţa, considerată o forţă în handbalul juvenil românesc. În clasamentul Seriei D, după nouă etape Unirea Sânnicolau Mare se menţine lider, cu 17 puncte, urmată de CSS Sibiu, cu 14 puncte, LPS Banatul Timişoara, cu 12 puncte, Liceul Teoretic Traian Vuia Reşiţa, cu 11 puncte, LPS Tg. Jiu, cu 7 puncte, CSS Craiova, cu 4 puncte, LPS Arad şi CSS Drobeta Turnu Severin, ambele cu câte două puncte.

Liceul Teoretic Traian Vuia: Andy Sămînţă, Ştefan Ciurea – David Raţiu (7 goluri), Marius Dîscă (6), Robert Rugaci (4), Laurenţiu Bolcu (3), Alexandru Ion (2), Cristian Haţegan (1), Zoltan Varga (1), Sergiu Lazics (1), Răzvan Miclăuş, Robert Mladin, Răzvan Bosică.

Carmen Dobre