REȘIȚA – Gimnaștii reșițeni s-au întors cu un palmares bogat de la Campionatele Naționale individuale și pe echipe de la Bacău, acolo unde Andrei Titi a ieșit cel mai mult în evidență!
Andrei Titi a cucerit cinci medalii de aur și una de argint, Robert Aioanei a obținut o medalie de aur, două de argint și una de bronz, Alexandru Puiu a luat o medalie de argint și trei de bronz, iar Alexandru Zăpârțan a cucerit una de bronz.
Sportivii provin de la CSM și CSȘ Reșița, iar antrenorii coordonatori au fost Robert Bălan și Alexandru Avram. Robert Pașca s-a ocupat de arbitraj.
„La sfârșitul săptămânii trecute am participat Campionatele Naționale individuale și pe echipe, adică competiția supremă a juniorilor II și I, unde bătălia pentru medalii a fost foarte disputată. Din fericire, Reșița a venit cu un palmares frumos de la această competiție, având câștigate șase medalii de aur, patru de argint și cinci de bronz. Gimnaștii reșițeni, legitimați la Clubul Sportiv Municipal Reșița (doi sportivi) și Clubul Sportiv Școlar Reșița (cinci sportivi), aproape toți au punctat, adică au cucerit cel puțin o medalie. De departe, medaliatul delegației a fost Andrei Titi, care a obținut cinci medalii de aur și una de argint, inclusiv cea de campion absolut la individual. Pe a doua treaptă a fost Robert Aioanei de la CSM Reșița, iar pe a treia treaptă s-a clasat Alexandru Puiu de la CSȘ Reșița. Aici vorbesc de individual compus, unde Reșița a dominat întrecerea. În a doua zi a competiției, la finalele pe aparate, Andrei Titi nu a obținut medalie la inele, Robert Aioanei este campionul național la inele, locul II la cal și III la bară fixă. Alexandru Puiu a obținut un loc trei la sol, un loc III la sărituri și un loc II la inele. Alexandru Zăpârțan, un component mai mic al delegației, a obținut o frumoasă medalie de bronz. Din păcate, Felix Simion, fost component de lot național, care s-a reapucat de gimnastică de câteva săptămâni, n-a reușit să câștige medalii. În prima zi a obținut un loc VII. Au mai fost în delegație Paul Țîlea, care a fost rezervă la două aparate și Albert Popescu, care a avut o finală la sol. Ei sunt un pic mai mici și au timp să progreseze și să se lupte pentru medalii în viitor. De partea de arbitraj s-a ocupat de la noi Robert Pașca, iar antrenorii delegației am fost eu și cu Alexandru Avram. Spre finalul anului s-ar putea să mai organizăm pe plan local un concurs amical pentru micii gimnaști”, a declarat antrenorul Robert Bălan.
JCS-Ștefan Moraru