REȘIȚA – Tănărul fotbalist Ianis Doană, născut în anul 2007, a devenit titular de drept în echipa lui Stoican, iar antrenorul îl vede pe acesta cât de curând convocat la echipa națională! Totodată, tehnicianul crede că Ianis Doană va ajunge un fotbalist important cel puțin la nivelul Ligii 1!
„Ianis Doană nu joacă în primul 11 doar că este un fotbalist de Under, ci și-a câștigat locul de titular în echipă datorită evoluțiilor sale de până acum. A muncit, are un caracter frumos, nu se mulțumește cu puțin și să nu uităm că la Șelimbăr a făcut unul dintre cele mai bune meciuri sau a fost unul dintre cei mai buni de pe teren. A marcat atunci și gol și a avut ocazii. Cred că Ianis Doană va ajunge un fotbalist mare cel puțin la nivelul Ligii 1. La fel de adevărat este faptul că aștept că nerăbdare ca el să fie chemat la echipa națională, pentru că merită datorită muncii și prestațiilor sale din teren. A avut evoluții foarte bune și sper ca pe viitor să-l vedem la echipa națională. Este unul dintre puținii jucători născuți în anul 2007 care joacă titular în Liga 2. Trebuie să facă acest pas către echipa națională. Cu muncă și răbdare cu siguranță că va fi prezent acolo.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
Ianis Doană este fiul lui Leontin Doană, un alt nume cu greutate din istoria clubului din Valea Domanului.
JCS-Ștefan Moraru