Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Pe fondul secetei prelungite și al unor lucrări de mentenanță și modernizare, nivelul apei din mai multe acumulări din vestul țării este atent monitorizat, transmit cei de la Administrația Bazinală de Apă Banat!

În Caraș-Severin, acumularea Trei Ape a ajuns la un grad de umplere de 28%, în timp ce la Tăria, sursa de alimentare cu apă a comunei Bozovici, nivelul a coborât la 35%.

La acumularea Trei Ape, golirea controlată și treptată a lacului a început în primele zile ale lunii septembrie. Măsura este necesară pentru desfășurarea unor lucrări complexe de reabilitare a echipamentelor hidromecanice ale barajului, administrat de PPC Renewables România. Intervențiile vizează reabilitarea echipamentelor hidromecanice și reprezintă unele dintre cele mai importante lucrări efectuate la acest obiectiv în ultimele cinci decenii.

Situația de la Trei Ape trebuie însă diferențiată de cea de la acumularea Tăria. Dacă în cazul lacului Trei Ape scăderea nivelului este determinată de lucrările de reabilitare, la Tăria principala cauză a deficitului de apă este seceta și lipsa precipitațiilor. Acumularea Tăria, care asigură alimentarea cu apă a comunei Bozovici, are un grad de umplere de aproximativ 35%. Din cauza nivelului scăzut al apei, este aplicat programul de restricții prevăzut în regulamentul de exploatare.

În celelalte principale acumulări din zona de vest a țării, nivelurile de umplere sunt cuprinse între 65% și 89%. Acumulările Gozna, Văliug și Secu au grade de umplere între 69% și 89%, în timp ce Băile Herculane, Rusca Teregova, Valea lui Iovan și Poiana Mărului se află între 65% și 76%. La acumularea Surduc din județul Timiș, gradul de umplere este de 70%. Și aici au început lucrări de modernizare, cu scopul de a proteja localitățile din aval împotriva inundațiilor.

Administrația Bazinală de Apă Banat precizează că monitorizează permanent stocurile de apă din acumulări, în contextul condițiilor hidrologice actuale. Totodată, instituția recomandă utilizatorilor să folosească apa în mod rațional și să evite risipa și consumul nejustificat.

JCS-Nicoleta Moraru

FOTO: Facebook

Adaugă comentariu