CARAȘ-SEVERIN Acestea sunt mai noile gânduri ale dependenţilor de diferite substanţe, din judeţ. Din nefericire, cei mai mulţi au vârste fragede şi recurg la consum din cauza stimei de sine scăzute şi a lipsei afecţiunii părinteşti!
CARAŞ-SEVERIN – Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin a actualizat in prima zi a lunii martie situaţia persoanelor din judeţ care s-au autoizolat la domiciliu, potrivit ultimei raportări, numărul acestora fiind în creștere.
CARAȘ-SEVERIN – Omul de afaceri a fost anunțat astăzi, într-o conferință de presă susținută de șeful PNL Caraș-Severin, ministrul Marcel Vela, primarul Reșiței, Ioan Popa și alți lideri liberali cărășeni, drept candidatul cu care PNL încearcă să câștige șefia Consiliului Județean!
CARAȘ-SEVERIN – Să aveți mereu primăvara în suflete!
CARAȘ-SEVERIN – Aceștia sunt verificați dacă respectă măsurile impuse de medicii cărășeni. Vorbim de cele aproape 50 de persoane pentru care la nivelul județului Caraș-Severin s-a constituit o celulă de criză, care verifică dacă aceste persoane respectă regimul de izolare, dar și dacă au cele necesare traiului zilnic!
REŞIŢA – Prilej de bucurie şi de felicitări pentru salvatorii cărăşeni, care au derulat în ultima săptămână o serie de activităţi dedicate Zilei Protecţiei Civile, care au culminat vineri!
CARAŞ-SEVERIN – DIICOT a dispus efectuarea urmăririi penale față de 16 persoane din PSD Caraş-Severin! Printre acestea se află parlamentarii Luminiţa Jivan şi Ionuţ Chisăliţă, fostul secretar al PSD, Codrin Ştefănescu, dar şi primari ai unor localităţi, şefi de instituţii!
VEST – Dintre care unul este la doar 100 de km de Caraş-Severin! Testele au confirmat! O femeie de 38 de ani din Timișoara are coronavirus!
REŞIŢA – Dovadă, spectacolul nou al Teatrului de Vest Reşiţa, prezentat în avanpremieră şi în premieră săptămâna trecută, foarte bine primit de public.
CARAŞ-SEVERIN – Patriarhia anunță măsuri excepţionale și fără precedent, luate de către Biserica Ortodoxă Română!
