Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – După cum ştiţi, luni, 11 martie, a fost semnat la București, contractul aferent preluării de către Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice SRL a afacerii de fabricare şi comercializare de hidroagregate şi echipamente auxiliare, precum şi de prestare a serviciilor de reabilitare, îmbunătățire specializată și asistență tehnică în domeniul energetic, aferente platformei ABC şi parţial platformei Câlnicel, deţinute de UCM Reşiţa SA!

Directorul Hidroelectrica, Karoly Borbely, a fost azi la uzină, unde s-a întâlnit cu sindicatul şi salariaţii. „Începem un nou capitol în istoria Hidroelectrica și a UCMR. Împreună cu echipa prezentă la Reșița, la întâlnirea cu sindicatul și salariații, am transmis astăzi un mesaj de încredere și optimism. Am vorbit despre planurile strategice legate de noua companie și despre viziunea amplă de creștere a eficienței operaționale UCMH – Hidroserv în cadrul grupului Hidroelectrica. Știm că ne așteaptă un drum cu multe provocări în care vom fi extrem de focusați pe investiții și dezvoltare. Avem încredere în profesionalismul oamenilor, în  tradiția și experiența UCMR, ne propunem să valorificăm la maximum toate lucrurile pozitive pe care le găsim aici. Vorbim de cea mai veche companie românească, fondată în 1771, o companie care a participat la industrializarea țării, și este un privilegiu pentru noi să ne implicăm direct în revitalizarea acesteia. În contextul în care alte unități de producție din România au fost tăiate la fier vechi, noi vrem să construim. Cu siguranţă este o provocare extraordinară pentru noi, dar este calea pe care trebuie să o urmăm. După perioada de incertitudine din perioada insolvenței, ne dorim ca prin noua direcție de afaceri să oferim stabilitate și, printr-un  plan de business bine pus la punct, să creștem semnificativ performanța. Privim cu optimism primul pas către o dezvoltare sănătoasă, solidă. Sunt mândru să fac parte din acest moment unic împreună cu colegii din echipa de management și să pot contribui împreună cu aceștia la construirea unui viitor sustenabil.”, ne-a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.

JCS-Nina Curiţa