Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Peste douăzeci de copii pasionați de tenis au sărbătorit Ziua Copilului pe teren, în cadrul unei competiții organizate cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal Reșița.  Evenimentul a reunit 26 de participanți cu vârste între 5 și 12 ani, care au avut ocazia să își demonstreze abilitățile într-o atmosferă prietenoasă și plină de entuziasm!

La finalul turneului, micii sportivi au fost recompensați cu diplome, medalii și cupe, iar organizatorii anunță că astfel de competiții vor continua și pe parcursul verii.

„Cu ocazia zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal Reșița, unde sunt legitimați o parte dintre sportivi, am organizat o competiție de tenis. Aceasta s-a adresat copiilor pasionați de acest sport, iar toți participanții au primit fructe, sucuri și dulciuri oferite de Monte Banato, iar la sfârșitul turneului câștigătorii au primit cupe. De asemenea, toți participanții au primit diplome și medalii, în funcție de locul ocupat. Au participat 26 de sportivi, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Am avut chiar și un băiețel în vârstă de 6 ani, care a venit împreună cu părinții din Germania și a dorit să participe. Cea mai tânără participantă a fost o fetiță de doar 5 ani. Competiția a fost organizată pe categorii de vârstă și nivel de joc. Au fost alcătuite grupe, iar meciurile s-au desfășurat folosindu-se mingi adaptate nivelului de joc: de la mingi roșii, pentru începători, până la mingi portocalii și galbene, iar cei mai avansați au jucat cu mingi normale. Sistemul de desfășurare a fost cel al grupelor, în care fiecare participant a jucat împotriva tuturor celorlalți din grupă. Astfel, cei mici au avut posibilitatea să dispute mai multe partide în cadrul competiției, ceea ce ne-am și propus. Atmosfera a fost foarte frumoasă, iar alături de copii au jucat și părinții sau bunicii. Pe perioada verii vom mai organiza o competiție, iar la finalul anului școlar vom avea și o selecție pentru copiii care doresc să învețe tenis.”, a declarat antrenorul Radu David.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu