Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Potrivit datelor publicate de Asociația ECOTECA, la data de 15 octombrie, în județul Caraș-Severin se înregistrau 14,90 de aparate la 10.000 de locuitori, județul ocupând locul 9 la nivel național!

Datele evidențiază o distribuție inegală a aparatelor de jocuri de noroc pe teritoriul României, cu diferențe semnificative între județe. La nivel național, județul Caraș-Severin ocupă locul al nouălea, în ceea ce privește numărul aparatelor de jocuri de noroc aflate în exploatare, raportat la 10.000 de locuitori. Caraș-Severin se află în prima parte a clasamentului, în timp ce alte județe înregistrează valori considerabil mai mici.

Clasamentul este deschis de județul Vâlcea, cu 26,10 aparate la 10.000 de locuitori, urmat de Dolj, cu 23,20, Mehedinți, cu 20,89, și Gorj, cu 20,66. Bucureștiul ocupă locul al cincilea, cu 20,21 aparate la 10.000 de locuitori. Hunedoara, de exemplu, ocupă locul al șaselea, cu 18,80 aparate la 10.000 de locuitori. Locul al șaptelea este ocupat de județul Olt, cu 16,6 aparate la 10.000 de locuitori, urmat de județul Constanța, cu 16,48 aparate la același număr de locuitori. Aflat pe locul al zecelea, județul Alba înregistrează 14,50 aparate la 10.000 de locuitori. La polul opus se află Tulcea, cu 4,24 aparate la 10.000 de locuitori, Cluj, cu 4,28, și Covasna, cu 5,36.

Potrivit informațiilor centralizate de ECOTECA, datele provin din registrul public al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), la data de 15 octombrie 2026. Sunt incluse aparatele de tip slot machine, videoterminalele de loterie (VLT) și ruletele care figurează cu statusul „în exploatare“. Indicatorul reflectă numărul aparatelor aflate în exploatare, nu numărul persoanelor care practică jocuri de noroc. Calculul a fost realizat prin raportare la populația rezidentă de la 1 ianuarie 2026. Asociația ECOTECA, cunoscută și sub numele de ECOTECA-Colecția de Verde, este o organizație neguvernamentală de mediu activă în România din 2010, specializată în managementul deșeurilor, economie circulară, colectarea și analiza datelor și politici publice.

De precizat că la Reșița, Consiliul Local a aprobat în unanimitate interzicerea jocurilor de noroc și a agențiilor de pariuri sportive din oraș, acestea urmând să dispară complet până în 2027, în timp ce la Caransebeș operatorii de jocuri de noroc mai au doi ani la dispoziție ca să-și reloce afacerile de acest gen în afara municipiului.

JCS-Nicoleta Moraru

Adaugă comentariu