CARAȘ-SEVERIN – Deși la nivel național anul 2025 a adus cel mai mare adaos de rețele de canalizare din mediul rural din istoria statisticilor INS, județul Caraș-Severin se situează sub media țării. O analiză recentă bazată pe datele Institutului Național de Statistică arată că județul ocupă locul 24 din 41 în clasamentul național al extinderii canalizării la sate!
Rețeaua publică de canalizare din mediul rural a ajuns în 2025 la 539,9 kilometri, în creștere cu 29,8 kilometri (o majorare de 5,8% față de 2024, când avea 510,1 km). Această dinamică plasează județul sub mediana națională de 9,9% și sub media României de 11,8%. Ca lungime totală a rețelei, județul se află pe locul 22 în țară.
Infrastructura de apă potabilă de la sate s-a extins cu 22,6 kilometri, ajungând de la 948,6 km la 971,2 km (o creștere de 2,4%). Numărul localităților rurale cu rețea de canalizare a crescut de la 45 la 46. Cele mai importante extinderi de rețea au fost raportate în comunele Turnu Ruieni (+14,9 km), Sasca Montană (+10,5 km) și Cornereva (+4,4 km), aceasta din urmă fiind o comună care apare pentru prima dată în statisticile oficiale.
În județ există rețea de apă în 63 de comune. Dintre acestea, 18 comune au apă la robinet, dar nu dispun încă de canalizare. De asemenea, comuna Cornereva figurează în statistică cu rețea de canalizare, dar fără rețea de apă. La fiecare 100 de kilometri de rețea rurală de apă revin 55,6 kilometri de canalizare, Caraș-Severin deținând al optulea cel mai bun raport din țară (față de media națională de 37,1 km).
Dinamica extinderii rețelei de canalizare din mediul rural plasează județele din regiune pe poziții diverse: Timiș: Locul 7 în țară, cu o creștere de 19,9%; Hunedoara: Locul 17 în țară, cu o creștere de 10,9%; Gorj: Locul 20 în țară, cu o creștere de 10,4%; Caraș-Severin: Locul 24 în țară, cu o creștere de 5,8%; Mehedinți: La coada clasamentului național, pe locul 38, cu o creștere de doar 0,1%.
Extinderea utilităților publice are o importanță directă asupra modului în care gospodăriile își organizează spațiul interior și băile. Potrivit reprezentanților pieței de profil, accesul la o infrastructură funcțională de apă și canalizare schimbă radical confortul cotidian și planificarea renovărilor, eliminând improvizațiile și oferind siguranță pe termen lung. În perspectiva următorilor ani, accelerarea acestor investiții este așteptată să reducă decalajele majore cu care încă se confruntă satele din județ.
JCS-Denis Dutca
