Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Noul manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița, Cristian Toader, identifică trei mari provocări pentru unitatea medicală: pierderea pacienților în favoarea Timișoarei, dificultatea atragerii medicilor tineri și condițiile de cazare din saloane! Managerul mizează pe investiții, personal medical de calitate și o relație mai bună cu pacienții pentru a schimba situația!

Cristian Toader nu ocolește punctele slabe ale Spitalului Județean de Urgență Reșița. În perspectiva noului său mandat, managerul admite că apropierea de Timișoara pune presiune atât pe recrutarea medicilor, cât și pe capacitatea spitalului de a păstra pacienții din Caraș-Severin. „Vecinătatea unui pol universitar, cum este Timișoara, ne afectează și la recrutarea de personal, și la morbiditatea migrantă. Adică foarte mulți pacienți aleg să se ducă în Timișoara. Asta este un punct slab al spitalului.“, a declarat Cristian Toader. În aceste condiții, obiectivul conducerii este ca serviciile medicale oferite la Reșița să se ridice la nivelul așteptărilor pacienților, astfel încât tot mai puțini să fie nevoiți sau să aleagă să plece către alte centre medicale. „Este o dorință a mea ca manager să reușim cât de cât să ne ridicăm la nivelul dorit de pacienți în acordarea serviciilor medicale, astfel încât morbiditatea migrantă să scadă.“, a explicat acesta.

Pentru a reduce decalajul față de centrele medicale mai bine echipate, Cristian Toader consideră că spitalul are nevoie de investiții consistente în aparatură și de personal medical de calitate. În acest demers, managerul evidențiază rolul Consiliului Județean Caraș-Severin, prin intermediul căruia au fost derulate o mare parte dintre proiectele de dezvoltare. „Ca să reușim chestia aceasta, presupune dotare consistentă. Dotare modernă, destul de complexă, cu sprijinul larg al Consiliului Județean, cum am zis, pentru că marea parte a proiectelor s-au derulat prin Consiliul Județean, dar și prin resursa de personal.“, a precizat managerul. Acesta pune accent și pe capacitatea cadrelor medicale de a inspira încredere, un element important în alegerea spitalului în care pacienții decid să se trateze. „Adică resurse de personal de calitate, care să ofere încredere pacientului.“, a subliniat Cristian Toader.

Un alt punct sensibil identificat de manager îl reprezintă condițiile de cazare. Cristian Toader recunoaște că saloanele au nevoie de îmbunătățiri și include modernizarea acestora printre obiectivele mandatului său. „Condițiile din saloane nu se ridică chiar la ceea ce ne-am dorit. Un punct important este confortul pacientului.“, a afirmat acesta.

Dincolo de infrastructură și dotări, managerul vrea să schimbe și modul în care pacienții sunt tratați în spital, insistând asupra respectului și comunicării dintre aceștia și personalul medical. „Un alt element pe care mi-l doresc să îmbunătățesc este relația personal medical–pacient. Adică pacienții noștri să beneficieze de respectul necesar.“, a declarat Cristian Toader.

Atragerea medicilor tineri, reducerea plecării pacienților către Timișoara și modernizarea condițiilor din saloane sunt, așadar, provocările asumate de noul manager. Rămâne ca obiectivele anunțate să se traducă în investiții concrete și îmbunătățiri vizibile pentru pacienții din Caraș-Severin.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu