CARAȘ-SEVERIN – Banii au fost toți la dispoziția constructorului, care n-a terminat lucrările la timp, la finalul lui 2023. De anul acesta, odată ce proiectul a fost fazat, șeful județului spune că ADR-ul și ministerul de resort n-au mai plătit nimic…
Chiar dacă lucrările de modernizare a DJ 608 sunt finalizate în proporție de peste 90%, chiar în localitățile străbătute de acest drum județean circulă zvonuri cum că administrația lui Dunca ar fi oprit finanțarea lucrărilor și că acestea vor continua abia după luna octombrie, în mandatul alesului PSD, Silviu Hurdzeu. Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, a ținut să dezmintă aceste zvonuri: „Noi nu am tăiat nimic din bani și ne dorim continuarea și finalizarea proiectului cât mai rapid. Toate lucrările executate până la 31.12.2023 au fost decontate constructorului. ADR-ul – și implicit ministerul de resort – din păcate nu au plătit nimic din sumele care au fost fazate pentru lucrări executate după 01.01.2024. La fazarea lucrărilor s-a recurs din cauza faptului că nu au fost finalizate lucrările de către constructor până la termenul final de 31.12.2023 și nu din cauza sau motive ce au ținut de CJ. Până la 31.12.2023 toți banii din proiect au fost la dispoziția constructorului, doar ca acesta nu a reușit să finalizeze lucrările la acest termen.“
Șeful județului crede că incapacitatea constructorului de a finaliza lucrările are trei cauze: „Asta a fost puterea constructorului pe deoparte, proiect prost făcut și inexplicabil recepționat cu atâtea lipsuri care a necesitat revizuire pe alta parte, iar mai apoi, în intravilanul localităților, primarii nu au terminat la timpul promis lucrările de apă și canal. Până în acest moment, nu există procese verbale de recepție pentru lucrările de apă și canal pentru niciuna din localitățile partenere în proiect: Rusca Teregova, Cornereva, Plugova! Obligația de finalizare a lucrărilor în intravilane a fost prevăzută prin proiect și a avut un ultim termen acordat de CJ undeva la jumătatea anului trecut! La Plugova de exemplu, pentru lucrările de apă și canal nu există nici în momentul de față documentele solicitate, lucrările efectuate de primărie au fost executate fără respectarea soluției tehnice impusă de proiectant. Din acest motiv, care de altfel e și îndreptățit, pe aceste lucrări constructorul refuzând să acorde garanția prevăzută în proiect pentru lucrările efectuate de el în aceasta zonă a DJ 608. De la începutul anului până în prezent, singurele plăți către constructor pe lucrări făcute anul acesta au fost cele 9 milioane de lei plătite de către CJ din bani proprii, mai exact din excedentul înregistrat la funcționare. Acești bani se vor întoarce înapoi în excedent și diferența de plată achitată către constructor, după ce ministerul va face plăti din sumele aferente proiectelor fazate. Până atunci, și din acest motiv, constructorul e îndreptățit să o lase mai moale.“
Mai mult decât atât, județul a dat dovadă de bună credință în continuare, neoprind nicio plată, după cum mărturisește Dunca: „În ședința ordinară de CJ, care tocmai a avut loc joia trecută, am aprobat plata procentului nostru de cheltuieli neeligibile la facturile scadente, fiind asigurați că diferența – adică banii de la minister – va veni cât de curând. Moment în care lucrarea se va finaliza!“
JCS-A.M.