CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au decis să mute 1,5 milioane de lei de la capitolul dezvoltare la cel de funcționare, banii urmând să fie folosiți pentru reparații la drum. Altfel, s-ar fi epuizat pe proiectarea unei ranforsări!
CARAȘ-SEVERIN – Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 5, pe DJ 608, drumul care leagă Rusca de Cornereva, recent modernizat!
CARAȘ-SEVERIN – Este sesizarea adresată de liberalul Doru Coșei președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, care a asigurat că lucrurile se vor verifica și, dacă e nevoie, se va interveni de urgență!
CARAŞ-SEVERIN – Deși o putea face foarte bine, cu efect (mai mult sau mai puțin), în ședințele de Consiliu Județean, oficialul a preferat un mod paralel de sesizare!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre modernizarea celor aproximativ 42 de kilometri de drum care conectează direct comunele Mehadia, Cornereva și Teregova cu DN 6 (E70)!
CARAȘ-SEVERIN – Anomalia a fost explicată de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu. Asta după ce mulți s-au trezit că vor cale de acces de acasă până-n drum, aceste căi riscând să ajungă la mai mulți kilometri decât are drumul în sine!
CARAȘ-SEVERIN – A ținut să precizeze Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, care a explicat că au fost necesare fonduri suplimentare nu pentru că proiectul ar mânca mai mulți bani, ci din considerente tehnice!
CARAȘ-SEVERIN – Suma reflectă majorarea de TVA și ajustarea prețurilor, fiind incluse și rigole, cămine și accesuri spre locuințele oamenilor. Ne referim la proiectul vizând modernizarea DJ 608 Plugova (DN 6)-Globurău-Costiș-Borugi-Cornereva-Obița-Rusca (DN 6), ajuns în etapa a doua, care a suferit modificări și la capitolul cheltuielilor aferente investiției!
CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului au alocat banii necesari unui tronson de mai puțin de un kilometru, care altfel ar fi atras întârzieri, existând riscul returnării finanțării europene!
CARAȘ-SEVERIN – Problema care a fost ridicată de consilierul județean Ovidiu Bistrian (PNL) în fața președintelui Silviu Hurduzeu a generat reacții și din partea fostului șef al administrativului județean, Romeo Dunca!
