REȘIȚA – Având în vedere denumirea și destinația, utilizarea lui va mai aștepta vremea propice, până la anul!
CARAȘ-SEVERIN – Este apelul făcut de reprezentanții județului către premier și ministrul Finanțelor. Mai ales că județul poate ajunge în blocaj funcțional, fiind în pericol inclusiv reparațiile la drumuri!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un băiat de 17 ani care i-a aruncat omului legii o sticlă în cap, de la etajul al doilea. O tânără de 21 de ani, din grupul de petrecăreți, care a aruncat cu un bolovan spărgând luneta autospecialei de poliție, a fost pusă sub control judiciar!
REȘIȚA – Modernizarea drumului care leagă cartierul Mociur de strada G.A. Petculescu din Reșița se confruntă cu noi întârzieri, iar viceprimarul municipiului, Dani Călin, a oferit explicații într-o declarație detaliată, susținând că administrația locală nu este vinovată pentru blocajul apărut!
CARAŞ-SEVERIN – Copiii din cele 17 localități beneficiare mai au de așteptat din cauza firmei care a câștigat licitația!
CARANSEBEȘ – Cele două mari proiecte derulate de Compania Națională de Investiții la Caransebeș nu trăiesc vremuri prea grozave, lucrările fiind în mare întârziere sau chiar neîncepute!
CARAŞ-SEVERIN – Când o succesiune de întâmplări de tip domino se dovedește a fi, în realitate, un efect de bumerang. O locomotivă defectă a CFR Călători a provocat miercuri seara un adevărat efect de domino în circulația trenurilor din vestul țării, informează site-ul clubferoviar.ro!
CARAȘ-SEVERIN – Banii au fost toți la dispoziția constructorului, care n-a terminat lucrările la timp, la finalul lui 2023. De anul acesta, odată ce proiectul a fost fazat, șeful județului spune că ADR-ul și ministerul de resort n-au mai plătit nimic…
CARANSEBEȘ – Nu e prima oară când scriem că lucrări de multe milioane de euro încap pe mâna unor firme cu câțiva muncitori, care apoi subcontractează altora la fel de „dornice” de muncă. Așa e și cazul celor două construcții ale Companiei Naționale de Investiții, creșa din cartierul Racovița și bazinul olimpic din Teiuș, în ambele locații muncitorii fiind aproape invizibili!
CARANSEBEȘ – Ne întrebam toamna trecută cum dă Compania Națională de Investiții lucrări la niște firme cu o mână de angajați (6 în 2022, în cazul de față), din capătul celălalt al țării să facă lucrări prin Caransebeș. Mai precis să ridice o creșă de la zero, pe bani grei! Era o întrebare retorică, evident…
