După ce în luna aprilie 2007, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule s-a mutat într-un sediu nou, iar în iunie a.c., eliberarea permiselor şi certificatelor de înmatriculare a fost redusă la doar câteva ore, începând de ieri şi toate taxele aferente eliberării actelor necesare pot fi plătite în această clădire.
Acest lucru este posibil întrucât Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi-a deschis un ghişeu acolo. Scopul este de a scurta timpul pe care oamenii trebuie să îl petreacă pentru a obţine anumite acte. „E mai bine aşa. Nu mai pierdem timpul aiurea“, consideră Ioana Matei, din Reşiţa.
Toate operaţiunile se vor petrece în incinta aceleiaşi clădiri. De la o zi, sau chiar două, care erau necesare pentru plata taxelor şi obţinerea actelor, totul s-a redus la câteva ore.
La acest ghişeu se pot achita taxele pentru obţinerea permisului de conducere, a certificatelor de înmatriculare, dar şi a paşapoartelor.
Doina Rolea
