Caraş-Severin, Romania
Tag

spital judetean resita

Browsing

REŞIŢA – În urma spectacolului din 5 septembrie a.c., Turneul „Stradivarius 2020“, cu participarea maeștrilor Alexandru Tomescu și Omar Massa, în organizarea Teatrului de Vest Reșița și a Consiliului Județean Caraș-Severin, beneficiar al încasărilor în formă de donații fiind Spitalul Județean de Urgență Reșița, prin Asociația „Salus Remedies“, s-a strâns suma de 4.800 de lei!

REȘIȚA – Alina Stancovici, cadru didactic universitar, a obţinut nota 8,65 la concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Judeţean. Noul manager spune că managementul se face împreună cu oamenii. Stancovici a fost singura care şi-a depus dosarul la concurs şi va ocupa oficial funcția de conducere la mijlocul acestei luni, având în vedere că lui Waldemar Murgu îi expiră contractul în 15 martie.

REŞIŢA – Cel puţin asta ne-a sesizat cineva la redacţie, care susţine că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa sunt medici care-şi măresc exagerat salariul, făcând gărzi peste gărzi. E vorba de salariul de pe statul de plată, nicidecum de cât îi mai intră în buzunar de la pacienţi, fiindcă, să fim serioşi, de şpagă nici noul ministru al Sănătăţii, Victor Costache, nu-i va lecui pe medici.