REȘIȚA – Chiar dacă în acest an nu mai vin colindătorii la redacţie şi zăpada se lasă aşteptată, echipa Jurnal de Caraş-Severin a împodobit bradul de Crăciun cu acelaşi entuziasm specific sărbătorilor de iarnă!
REŞIŢA – Municipalitatea a introdus modalitatea modernă de validare a călătoriei. Mai mult decât atât, este valabilă pentru întregul an şcolar, spre deosebire de vechile legitimaţii, care expirau într-o lună!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană anunţă restricţionarea circulaţiei auto pe Bulevardul A.I. Cuza, pe tronsonul cuprins între Poliţia judeţului şi Blocul 800, începând de miercuri, 16 decembrie, până marţi, 22 decembrie. Asta pentru că, timp de o săptămână, se va lucra la supraînălţarea trecerii de pietoni de pe bulevard, din zona Colegiului Naţional „Traian Lalescu“!
CARAŞ-SEVERIN – USR PLUS a intrat în negocierea cu PNL și UDMR, ținând cont de scorul obținut de fiecare formațiune politică în alegeri, spun liderii cărășeni ai formaţiunii politice!
CARAŞ-SEVERIN – Umblă vorba prin târg că restaurantele n-au fost chiar atât de riscante în perioada pandemiei – mai ales că au funcţionat cu serioase restricţii –, ci transportul public, unde nimeni nu respectă nimic. Iar ideea pare să fie susţinută şi de un şir de controale făcute de Poliţie în acest sens!
REŞIŢA – Finala celei de-a VII-a ediţii a concursului de lectură „Bătălia cărţilor“ s-a desfăşurat online, în urma jurizării fiind desemnat titlul de „Cititorul Anului 2020“!
LUPAC – Asta pentru că un utilaj presupus nou s-a defectat. Pentru a patra oară! Iar președintele Consiliului Județean (CJ) nu exclude măsuri împotriva furnizorului utilajului, dar și a constructorului deponeului ecologic!
CARAŞ-SEVERIN – Weekendul trecut, polițiștii cărășeni au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun!
CARAŞ-SEVERIN – A spus-o chiar preşedintele Romeo Dunca, acesta precizând că luna aceasta materialele vor fi urcate sus pe acoperiş, iar din ianuarie se trece la treabă. Mai mult, şeful judeţului spune că se vor repara şi scările din faţa clădirii palatului administrativ!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă în 2013 aveam aproape 3.000 de zilieri, „bunele măsuri“ luate în domeniu i-au redus, în vara trecută, la 519. Acum, la final de an pandemic, mai avem 52…
