CARAȘ-SEVERIN – Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, UAT-urile din județul Caraș-Severin au depus 234 de proiecte de apă, canalizare și infrastructură rutieră locală, valoarea fiind de 3.234.759.262 lei!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul PNL de Caraş-Severin, Dumitru Rujan, a precizat că după aprobarea Programului de Investiţii „Anghel Saligny“ se vor aloca sume substanţiale!
CARAŞ-SEVERIN – Asta în condiţiile în care Ministerul Finanţelor a primit undă verde să acorde asemenea împrumuturi UAT-urilor din Trezoreria Statului!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba de plăţi pentru lucrări executate la proiecte implementate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă în prima etapă a proiectului de branşare la gazoductul BRUA se vor putea racorda 13 localităţi de pe Valea Timişului şi Valea Cernei, prin asociere, primăriile de pe Valea Almăjului ar putea copia experienţa. Asta a explicat senatorul Marcel Vela în cadrul conferinţei de săptămâna trecută, desfăşurată la Palatul Administrativ, pe tema branşării mai multor localităţi cărăşene la conducta de gaz!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean crede că aceeaşi soartă o au şi comunele şi oraşele mici, unde proiectele PNDL nu au fost încă finalizate!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul cărăşean şi-a exprimat dezamăgirea pentru faptul că primăriile cărăşene, şi nu numai, au fost înştiinţate că nu vor mai primi bani prin PNDL, în condiţiile în care o serie de proiecte aflate în plină desfăşurare au fost sistate!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre hotărârea prin care Consiliul Judeţean a repartizat sume de bani la primării. Potrivit spuselor preşedintelui PSD Caraş-Severin, respectiva hotărâre va fi contestată şi speră că va fi anulată!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul PSD, Marius Damian, a propus 22 de amendamente la Legea bugetului în vederea susţinerii unor investiţii în diverse localităţi din Caraş-Severin. Toate au fost respinse!