REȘIȚA – Valea Domanului va răsuna din nou a sunet de motoare, întrucât Memorialul “Werner Hirschvogel” va aduce la startul etapei reșițene un număr de 50 de piloți ai ambelor campionate de viteză în coastă din țară!
CARANSEBEȘ – Sediul Unității Speciale de Aviație Caransebeș găzduiește un eveniment special pentru cei mici, o zi a porților deschise. Mai exact, miercuri, 24 aprilie, între orele 10.00 și 13.00, la Aeroportul Caransebeș, situat pe strada Aeroportului nr. 1 din municipiu!
CARAŞ-SEVERIN – E vorba doar despre candidații care au reușit să obțină permisul de conducere la prima examinare!
REȘIȚA – Mai mulți piloți reșițeni au concurat la etapa V-a din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2023 – Trofeul Straja!
CARAŞ-SEVERIN – Cele 53 de şcoli de conducere din judeţ s-au prezentat, în 2022, cu un număr de 4.970 de candidaţi la prima examinare pentru obţinerea carnetului de conducere!
CORNEREVA – Spre bucuria locuitorilor din micuțul cătun situat la peste 1000 de metri altitudine, piloți, medici, asistenți și voluntari au făcut un gest de suflet în pragul iernii!
REȘIȚA – Cupa „Reșița” a reunit la start 50 de piloți din toată țara și din Bulgaria, care s-au întrecut pe celebrul traseu virajat din Valea Domanului! Aceasta a fost a doua etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, iar cea de-a treia se va organiza în luna august, la Straja!
REȘIȚA – Ediția din acest an a Cupei Reșița se va desfășura la finalul acestei săptămâni și va conta pentru a doua etapă de coeficient 2 a sezonului!