REȘIȚA – Campionatul Național Școlar de karate Do/Cupa Shorin Ryu s-a desfășurat sâmbătă, 4 noiembrie, la Târgoviște, competiție ce a reunit la start 718 sportivi de la 47 de cluburi. Acest lucru a consemnat și un record de participanți din istoricul concursului, aflat în 2023 la ediția cu numărul 29!
REȘIȚA – Karatiștii pregătiți de maestrul Zoltan Lipan au reușit să se claseze pe primul loc în cadrul Campionatului Regional! În Sala Sporturilor din Biharia, aproape de Oradea, a avut loc WSEKU World & European Championship, Openul Bihorului, ediția a 34-a, și de asemenea a avut loc Concursul Național și Regional Școlar, ediția a 24-a!
REȘIȚA – Concursul Național Școlar de Karate-Do preuniversitar a avut loc sâmbătă, 19 noiembrie, la Sala Sporturilor din Târgoviște! Competiția a fost organizată de Palatul Copiilor Târgoviște, în parteneriat cu clubul Alex din localitate, sub regulamentul WUKF!
REȘIȚA – Concursul de karate Cupa Dacicus a avut loc sâmbătă, 2 aprilie, la Orăștie, sub egida Federaţiei Române de Arte Marţiale şi a Departamentului de Karate I.K.U!
REȘIȚA – Campionatul Național de karate WUKF, destinat categoriei sub 13 ani, s-a desfășurat în localitatea Mediaș, în perioada 18- 20 iunie. Printre cele 44 de cluburi participante și aproximativ 400 de sportivi s-au numărat și sportivii de la Palatul Copiilor, legitimați la C.S.Muncitoresc Reșița!