REȘIȚA – Ministerul Culturii și CJ Caraș-Severin au lăsat cale liberă Primăriei Reșița pentru preluarea a două dintre cele mai importante repere ale patrimoniului industrial local!
Despre intenția municipalității reșițene de preluare a Furnalului nr. 2 de la Artrom Steel Tubes, în vederea reabilitării și reconversiei sale într-un obiectiv cultural și turistic, s-a tot vorbit și s-a tot scris în ultimii ani. În primăvară, potrivit primarului Ioan Popa, discuțiile cu oficialii companiei erau axate pe stabilirea valorii de transfer. „Stăm acum la discuții pe valori tehnice din contabilitate, să vedem cum facem astfel încât acest bun să vină în patrimoniul orașului la o valoare cât mai mică, pentru că aici, de fapt, este vorba despre cât urmează să investim pentru a-l transforma într-un obiectiv de interes turistic, de istorie, într-un element de patrimoniu industrial.”, declara edilul la finele lunii aprilie. În afara acestor discuții tehnico-economice, având în vedere faptul că se tranzacționează un monument istoric de clasă A, de valoare națională și universală, mai trebuiau parcurși însă câțiva pași obligatorii.
Printre cei mai recenți îi amintim pe cei făcuți de Ministerul Culturii pe 12 octombrie, respectiv de Consiliul Județean Caraș-Severin, astăzi, 28 octombrie, în sensul neexercitării dreptului de preempțiune la vânzarea imobilului-monument istoric „Furnal nr. 2”, situat în municipiul Reșița, str. Traian Lalescu nr. 36, în incinta Artrom Steel Tubes, pe vatra cuptoarelor înalte. „Precizăm faptul că imobilul este alcătuit din teren în suprafață de 4.717 mp și construcții cu o suprafață totală la sol de 1.764 mp, cu un regim de înălțime de 40 m, având cod LMI CS-II-m-A-10900, valoarea de vânzare fiind de 6.000.000 lei.”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre adoptat de către Consiliul Județean. Potrivit documentului, Municipiul Reșița este cel care și-a exprimat intenția de a dobândi în patrimoniul public acest imobil.
Chiar dacă este încadrată doar în categoria monumentelor de clasă B, de valoare locală sau județeană, iar despre preluarea ei de la UCM Reșița s-a vorbit ceva mai puțin, „Fabrica de locomotive, cu depou, azi hală motoare Diesel” este, în mod cert, unul dintre simbolurile patrimoniului industrial reșițean. Înscris suplimentar pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean, proiectul privind neexercitarea dreptului de preempțiune la vânzarea imobilului-monument istoric având codul CS-II-m-B-10904 a fost adoptat și el în unanimitate.
Rămâne doar ca, într-una dintre ședințele următoare, ordinare sau „de îndată“, Consiliul Local să aprobe condițiile în care vor fi achiziționate cele două imobile.
JCS-Walter Fleck
