CARAȘ-SEVERIN – Lista unităților de învățământ preuniversitar incluse în Programul național a fost publicată în Monitorul Oficial. 32 de unități de învățământ din județ au fost incluse în acest program, urmând ca elevii care le frecventează să primească un suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, a precizat într-o declarație politică adresată Camerei Deputaților, deputatul social-democrat Marius Damian!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Jaro Marșalic vorbește despre un nou pas pe care-l face programul guvernamental „Sprijin pentru România“, în favoarea celor cu venituri mici!
REŞIŢA – Peste 20.000 de liceeni vor beneficia în acest an școlar de bursa „Bani de liceu”. Fiecare beneficiar primește lunar, pe toată durata cursurilor, suma de 250 lei!
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 900 de copii din mediul rural vor beneficia de un suport alimentar în acest an şcolar, potrivit unui program-pilot derulat de Ministerul Educaţiei!
ROMÂNIA – Deputatul cărăşean a susţinut mereu proiectele care vin în sprijinul elevilor, iar acum susţine proiectul prin care elevii din cât mai multe şcoli româneşti pot primi o masă caldă!
ORAVIŢA – Chiar dacă ajung la un numitor comun când votează proiectele de hotărâre ale Consiliului Local, aleşii orăviţeni nu se pot debarasa de trendul politic al înţepăturilor cordiale reciproce!
CARAŞ-SEVERIN – Zilele acestea, se aşteaptă ca persoanele care au dreptul, să se poată bucura de mese calde, acordate prin Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane. Iar acest lucru se face prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde!
ANINA – Asociaţia Standpunkt e.V. din Germania, care se ocupă de padocul din Anina şi a realizat campanii de sterilizare în parteneriat cu Primăria Anina, nu i-a uitat la vreme de criză nici pe cei defavorizaţi de soartă!