REŞIŢA – Fundaţia Comunitară Banatul Montan lansează un sondaj de opinie pe baza căruia să fie întocmită o listă a celor mai importante proiecte pentru comunitate. Sub genericul „Votăm și susținem împreună un proiect major pentru Reșița“, fundaţia invită cetăţenii să completeze un scurt sondaj prin care pot să îşi exprime votul referitor la proiectele prioritare care ar trebui implementate!
REŞIŢA – Nu ne putem lăuda cu prea multe societăţi comerciale care au concesionat teren în Zona Industrială Aglomerator-Valea Ţerovei, ba mai mult, zilele trecut, două dintre ele au ales să-şi înceteze contractele încheiate cu primăria!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Pe de o parte, primarul Daniel Boambeş (PSD) îi acuză pe consilierii locali că se opun investiţiilor, pe de alta, aleşii liberali susţin că nu există comunicare şi transparenţă!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedinţii consiliilor judeţene Timiş şi Caraş-Severin, Romeo Dunca şi Alin Nica, vor să facă cea mai frumoasă staţiune montană de schi din România pe Muntele Mic. Cel care nu s-a putut abţine şi a dezvăluit primul această intenţie a fost Alin Nica, printr-un scurt „live“ transmis de pe Vârful Nedeia, pe care şefii celor două judeţe l-au „escaladat“ într-o mică excursie cu bicicletele electrice!
CARANSEBEȘ – E vorba de bani pentru investiții urgente, necesare bunei funcționări a unității spitalicești!
REŞIŢA – Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a primit vizita unei delegaţii din partea companiei TMK Hydroenergy Power SRL, parte a Grupului CEZ în România, formată din Ondrej Safar – CEO CEZ România, Ciprian Dragomir – Director General TMK Hydroenergy Power SRL și Gabriel Negrescu – CEO Tomis Team!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean crede că aceeaşi soartă o au şi comunele şi oraşele mici, unde proiectele PNDL nu au fost încă finalizate!
BOCȘA – Președintele PNL, Ludovic Orban, și liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, și-au declarat susținerea pentru Sorin Perian, candidat liberalilor la apropiatele alegeri pentru Primăria Bocșa. Orban i-a promis lui Perian că va avea ușile deschise la Guvern și că îl va sprijini să pună în aplicare proiecte pentru dezvoltarea comunității locale din Bocșa!
CARAŞ-SEVERIN – Din această sumă, judeţului nostru îi revine o „felie“ în moneda autohtonă, de 4,2 milioane de lei!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul PSD de Caraş-Severin susţine că deşi administraţiile județene și-au făcut calcule și proiecte de dezvoltare care aveau ca sursă de finanțare și Planul Național de Redresare și Reziliență, acestea vor fi excluse de la finanţare directă!
