INELEȚ – Satul în care preotul vine o dată la câteva săptămâni, poştaşul niciodată, Ineleţ, rămâne acel colţ de paradis al Banatului Montan. Pe tot traseul până în sat, localnicii au montat pentru turişti mai multe indicatoare cu conţinut religios!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru o mână de oameni din Ineleţ, viaţa merge mai departe, cu bune şi cu rele. Şi cei care fac ca povestea să continue sunt inimoşii voluntari ai unei asociaţii din Timişoara!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Dincolo de nori“, derulat de Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara, a mai avut loc încă o expediţie. S-au dus alimente, haine, s-au împărţit zâmbete, iar oamenii de acolo au simţit că nu sunt uitaţi!
CARAŞ-SEVERIN – Inspectoratul General de Aviaţie, prin Unitatea Specială de la Caransebeş, a sprijinit încă o acţiune în cadrul proiectului „Dincolo de nori“, derulat la Ineleţ de Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara!
INELEȚ – Așa s-a întâmplat și vineri, 20 octombrie, când două asociații din Timișoara, Asociația Comanderia Eugeniu de Savoya și Lions Club Times 1266, alături de nimeni altul decât Romeo Dunca, de data asta la manșa elicopterului, au dus la școala din vârful muntelui din satul fără drum circa 2 tone de materiale de construcții necesare reabilitării clădirii!
BĂILE HERCULANE – Două apeluri la 112 i-au alertat pe salvatorii montani târziu în noapte! În primul caz, părinții au semnalat că nu mai pot lua legătura cu fiul lor, plecat pe Via Transilvanica, iar în cel de-al doilea, mai mulți tineri s-au rătăcit în Munții Cernei!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Dincolo de nori“, derulat de Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara, a avut loc cea de-a 28 expediţie. S-au dus alimente, haine, s-au trăit clipe unice. Povestea continuă…
CARAŞ-SEVERIN – Voluntarii Asociaţiei „Comanderia Eugeniu de Savoya“ din Timişoara s-au ţinut de promisiune şi pe o ploaie mocănească au ajuns din nou, în prima zi din aprilie, în cătunul izolat Ineleţ!
CARAŞ-SEVERIN – Pe lângă pădurile incluse în patrimoniul UNESCO, Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei include şi satul Ineleţ, un loc cu peisaje atemporale şi oameni deosebiţi!
CARAŞ-SEVERIN – Acestea au fost impresiile echipei de la Tăşuleasa Social, care a realizat grandiosul proiect Via Transilvanica. Pe final de an, reprezentanţii asociaţiei au ajuns cu cadouri în mai multe localităţi izolate din judeţ!