REȘIȚA, CARANSEBEȘ – Acestea colaborau pe partea de distribuție, către consumatori tineri, care ajungeau la rândul lor distribuitori pentru marfa adusă de la Timișoara. Unii tineri, chiar copii, au ajuns la urgențe, alții erau puși să facă fapte penale pentru a-și acoperi nevoia de droguri!
CARAȘ-SEVERIN – Tradiționala relație de fraternitate între români și sârbi s-a arătat și în materie de infracționalitate organizată, oamenii legii reușind să oprească 29 de transporturi ilegale de migranți, formate din 7-15 afro-asiatici, adunați la sârbi, pentru a fi trecuți ilegal la noi, de la fiecare dintre cei în cauză fiind încasate sume între 500 și 1.000 de euro!
CARAȘ-SEVERIN – Perchezițiile prezentate de autorități zilele trecute au avut ca rezultate o serie de arestări în mai multe județe, dar și un număr impresionant de dosare penale, pentru arme, droguri și sume importante de bani!
CARAȘ-SEVERIN – Au fost oprite 40 de transporturi totalizând peste 800 de migranți gata de „export“. Un număr impresionant de percheziții domiciliare se derulează în șapte județe din țară, inclusiv în Caraș-Severin, și în capitală, pentru constituirea unui grup infracțional organizat care făcea bani serioși cărând migranți spre Europa Centrală și de Vest!
MOLDOVA NOUĂ – Cel puțin așa susțin cei de la DIICOT, potrivit cărora grupul infracțional organizat, constituit de trei inculpați din Moldova Nouă, a avut ca scop săvârșirea infracțiunii de omor calificat cu premeditare, fiind sprijinit de alți 4 inculpați, trei dintre aceștia având calitatea de polițist!
CARAȘ-SEVERIN – Un grup infracțional din 41 de persoane din cinci județe a fost vizat de acțiunea de azi a DIICOT. Grupul s-a constituit în august 2021 în județul Timiș și a acționat în vestul țării fiind specializat în traficul de migranți și în cel de droguri de risc și de mare risc!
CARAŞ-SEVERIN – Şantaj, abuz în serviciu, trafic de influenţă, delapidare sunt doar câteva dintre infracţiunile de care sunt suspectaţi membrii unui grup infracţional din Caraş-Severin!
BOCȘA – Grupul infracțional organizat a fost destructurat de către polițiștii cărășeni și procurorii D.I.I.C.O.T. Grupul era specializat în trafic de droguri și contrabandă cu țigarete!
CARAȘ-SEVERIN – Au fost ridicate aproape un milion de ţigarete cu o valoare estimată la peste 540 de mii de lei!