REȘIȚA – Campionatul Național de marș pe timpul iernii va avea loc duminică, 13 februarie, la Timișoara! Cursa va avea loc pe un traseu amenajat în jurul stadionului Dan Păltinișanu, atât la nivelul seniorilor, cât și la nivelul juniorilor și copiilor!
REȘIȚA – Cei doi sportivi pregătiți de Octavian Măzăran au participat duminică, 30 ianuarie, la Campionatul Național al Spaniei, în proba de 35 de km marș! Ambii au reușit să termine cursa, Cocioran doborând recordul național, iar Mihăilă vechiul record personal!
REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au pierdut duminică, 30 ianuarie, scor 24-29, prima confruntare din 2022, cea cu CSM Oradea!
REȘIȚA – Sportivii de la secția de atletism, legitimați la Clubul Sportiv Universitatea Reșița, au obținut un număr de 37 de medalii în 2021, la categoriile seniori, tineret și juniori!
REȘIȚA – Antrenorul Octavian Măzăran s-a declarat foarte mulțumit de prestația pe care a avut-o Marius Cocioran în anul 2021, la Jocurile Olimpice de la Tokyo! În proba de 50 de km marș, Marius Cocioran s-a clasat pe locul 24 la competiția din august 2021!
REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița s-au reunit marți, 4 ianuarie, în vederea susținerii primei ședinte de pregătire din 2022!
REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au câștigat duminică, 14 noiembrie, cu scorul de 25-20 (16-8), partida cu CSU Universitatea de Vest Timișoara! După acest succes, CSU Reșița se află pe locul cinci, cu 14 puncte!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Universitatea Reșița a încheiat duminică, 7 noiembrie, la egalitate, scor 24-24, partida cu CS Arena Târgu Mureș, din etapa a VIII-a a Diviziei A, Seria B, la handbal feminin!
REȘIȚA – Sportivii pregătiți de Octavian Măzăran au participat la Campionatul Național de seniori și tineret, atât la individual, cât și pe echipe, în proba de 10 km marș, unde au reușit să urce de cinci ori pe podium! La competiția de la Timișoara, mărșăluitorii au câștigat două medalii de aur, două de argint și una de bronz!
REȘIȚA – Campionatul Național de seniori și tineret, atât la individual, cât și pe echipe, în proba de 10 km marș, va avea loc sâmbătă, 30 octombrie, în orașul de pe râul Bega!