CARAȘ-SEVERIN – Mai mulți cărășeni sunt suspectați că ar fi efectuat, fără drept, operațiuni cu articole pirotehnice, în perioada 28 – 29 decembrie 2021!
CORONINI – După finalizarea etapei de cercetare arheologică preventivă, proiectul de restaurare şi consolidare a fostei fortificaţii medievale, finanţat de ADR Vest prin programul Regio-POR 2014 – 2020, a început să prindă viteză în ceea ce priveşte ritmul lucrărilor!
CORONINI – Materialul arheologic descoperit în fosta cetate a Sf. Ladislau este cel mai însemnat din România, comparativ cu alte fortificaţii medievale cercetate!
CORONINI – Deşi lucrările la proiectul de restaurare decurg foarte bine, fiind reluate odată cu încălzirea vremii, primarul comunei Coronini spune că turiştii trebuie să mai aştepte!
CORONINI – Polițiști de la Postul de Poliție Transporturi Navale Moldova Veche au recuperat, sâmbătă, două geamanduri cu semnalizare de culoare roșie și încărcare solară, folosite pentru dirijarea traficului naval, sustrase din apele fluviului Dunărea, zona Coronini, în cursul săptămânii trecute!
CORONINI – Dacă firma care a câştigat licitaţia este serioasă, există toate şansele să avem pe malul Dunării un obiectiv unic!