CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă sunt provizorii, rezultatele recensământului provoacă frisoane şi dureri de cap!
REŞIŢA – În mod tradiţional, ziua liberă sau minivacanţa de 1 mai era cea care dădea startul unui nou sezon turistic. Nu va fi cazul, în acest an, pentru Hotelul Turist din staţiunea Secu, unde Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor constatate!
CARAŞ-SEVERIN – 70 de maşini uzate vor putea fi casate la Anina, iar alte 100 la Oravița, stimulentul acordat fiind de 3.000 de lei, din care 600 de lei este sprijinul dat de cele două administraţii locale!
CARANSEBEȘ – Atletele clubului municipal s-au evidențiat la Campionatul Național de 21 de km de la București și au reușit să câștige patru medalii! Adela Bălţoi Dumitrescu a ocupat locul I, Liliana Dragomir a fost pe locul II, Alina Preda locul 12 la open şi locul I la Campionatul Naţional 21 km Master 35-40 ani, pentru ca în final sportivele să obțină locul I, devenind campioane naţionale cu echipa!
REȘIȚA – Sala Sporturilor „Radu Voina” din Sighișoara a găzduit sâmbătă, 22 aprilie, Cupa Hara la karate WUKF, un eveniment sportiv premergător Campionatelor Naționale! La acest eveniment au participat 807 sportivi de la 44 de cluburi, cu un număr de 1712 intrări pe tatami la probele de kata, kumite individual și echipe, plus la rotative ku shobu shambon și shobu ippon!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit clasamentului pe țară, Caraș-Severinul, alături de Cluj, ocupă prima poziție, cu cele mai mari sume alocate prin PNRR!
CARAŞ-SEVERIN – Din totalul amenzilor aplicate de Garda Forestieră, la buget nu au ajuns nici 20 % din bani!
ANINA – Ultima ispravă, comisă la supermarketul aflat în construcție pe str. Horea nr. 1, se adaugă legendei urbane cu apa și canalul. La magazinul în cauză, unele lucrări trebuie refăcute după ce s-a lucrat „ca la nebuni”. Exprimarea îi aparține fostului edil Gheorghe Românu, acum consilier al primăriei!
ROMÂNIA. Echipa de PR a lui Marcel Ciolacu, plătită consistent din banii românilor, încearcă din răsputeri să ne convingă de faptul că acesta, deține opusul “calităților” unora dintre politicienii români … lipsa educației, a experienței profesionale, a integrității și a moralității, dorința de a face și de a vinde orice pentru voturi și putere, lipsa de empatie față de popor și chiar lipsa credinței, a credinței în Dumnezeul nostru, al românilor.
