Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – O tendință de creștere și de revenire a debitului la intrarea în țară ar veni, conform prognozelor, de-abia odată cu Sf. Ilie!

Pe fondul lipsei de precipitații din zona sectoarelor mijlociu și superior ale Dunării, dar și a afluenților din amonte, debitul fluviului a fost în continuă scădere, tinzând spre un nou minim istoric. „Dunărea atinge cel mai mic debit (istoric) din ultimii 30 de ani, respectiv de 1.750 mc/s, având o tendință de scădere pentru următoarele 4-5 zile, ajungând până la nivelul de 1.700 mc/s, conform prognozei de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Astfel, debitul actual al Dunării la Baziaș este comparabil cu valoarea minimă înregistrată în 2003 când Dunărea atingea debitul de 1.650 mc/s. Cel mai mic debit înregistrat de Dunăre a fost în anul 1985 când aceasta avea la intrarea în țară 1.400 mc/s.“ transmitea, joi, pe pagina sa de Facebook, Administrația Națională Apele Române.

De altfel, debitul Dunării a fost în scădere nu doar la intrarea în țară, mult sub media multianuală de 4.700 mc/s a lunii iulie, ci și pe tot sectorul aval de Porțile de Fier. „Din acest motiv, pe sectorul Călărași-Cernavodă, au fost impuse restricții la folosințe (irigații), respectiv treapta III de restricții, care înseamnă furnizarea apei cu debite reduse pentru irigații. Începând de luni, 20 iulie, datorită precipitațiilor prognozate în bazinul hidrografic al Dunării, debitul Dunării la intrarea în țară va avea o tendință de creștere și va ajunge la 1.900 mc/s.“, estimează optimist Apele Române.

Mai puțin încrezătoare în intervenția Sf. Ilie se prezintă în schimb prognoza INHGA, potrivit cărei debitul va rămâne staționar până marți în jurul valorii de 1.700 mc/s, iar apoi în creștere ușoară la valoarea de 1.750 mc/s.

„Pentru a preveni pe cât posibil impactul reducerii debitelor Dunării din această perioadă, Administrația Națională «Apele Române» și Hidroelectrica au început evacuări de debite controlate din acumulările de pe Olt (Hidroelectrica) și Argeș (Apele Române Argeș-Vedea) în vederea menținerii unor nivele minime pentru asigurarea resursei de apă necesară producerii de energie nucleară la CNE Cernavodă.“, mai precizează Apele Române. Nu vor putea în schimb opri fenomenele de înflorire algală, cauzate de temperaturile ridicate și scăderea nivelelor pe Dunăre.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu