Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Încă două blocuri din Caransebeș vor fi renovate energetic, după ce primarul Felix Borcean a semnat cu ADR Vest contractul de finanțare pentru proiectul „EFICIENTIZARE ENERGETICĂ PENTRU CLĂDIRI DE APARTAMENTE DIN MUNICIPIUL CARANSEBEȘ – str. Aleea Trandafirilor bl.1 și bl. 2”!

În cele două blocuri de la Nord (cartierul Țiglărie), Blocul 1 (sc. A și B) și Blocul 2 (sc. A și B), se vor realiza izolarea termică a fațadelor, acoperișurilor și planșeelor; montarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor, în vederea asigurării energiei electrice necesare pentru funcționarea iluminatului din spațiile comune; înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu sisteme LED eficiente energetic; facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități.

„Este doar începutul dintr-o nouă serie de investiții de acest gen, mai multe blocuri din diverse zone fiind incluse în programul de eficientizare energetică. Sper că odată demarate lucrările, locatarii să fie afectați cât mai puțin, iar la final să fie mulțumiți că nu vor mai plăti la fel de mult pentru consumul de energie și nu vor mai pierde căldura din apartamente, plus că și Caransebeșul câștigă din punct de vedere vizual-arhitectural, nu vor mai fi acele blocuri gri.”, a explicat primarul Felix Borcean.

Valoarea totală a proiectului este de 7.084.548.76 lei, termenul de finalizare fiind de 18 luni.

JCS-N.C.

Adaugă comentariu