CARAȘ-SEVERIN – Cuvintele îi aparțin chiar șefului Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care a explicat că, de fapt, nu-i dă cele 50 de milioane de lei omului de afaceri, ci județul ia împrumut banii pentru ajustările de costuri necesare pentru lucrările de la DJ 571! De fapt, mai rău, firma lui Bejeriță ar fi executat, fără bani, cam 8% din lucrări…
Întârzierile și lentoarea lucrărilor celui mai scump proiect al județului, DJ 571, sunt din ce în ce mai des în centrul atenției, folosite mai ales pe post de capital electoral. Faptic, însă, unii acuză că, de prin martie, lucrările ar fi trebuit să aibă un stadiu de vreo 40%, deși ele ar fi început prin februarie. Totuși, finanțarea a fost semnată în 8 iulie 2024, iar în mai anul trecut contractul de executare a lucrărilor. Iar stadiul de 40% ar trebui atins la 21 de luni de la cel de-al doilea contract, fapt ce justifică oarecum stadiul actual, de 8%, despre care a vorbit Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean.
Potrivit oficialului, chiar dacă lucrările nu sunt atât de vizibile, s-au finalizat deja toate podețele și s-au făcut o serie de alte lucrări. La capitolul plăți, nu s-a achitat decât o singură factură, pentru că ar exista o problemă în caietul de sarcini, proiectul n-ar fi fost făcut așa cum trebuie. Au fost peste 1.000 de probleme care au generat tot atâtea corecții, după ce realitatea din teren n-a coincis cu cea de pe hârtie, iar proiectul nu prevede posibilitatea ajustării bugetului în funcție de evoluția prețului la materiale și altele. Și pentru că diferența de cost, care e undeva la 51,429 de milioane de lei, nu poate fi suportată de firma lui Bejeriță, aleșii județului au înțeles că situația trebuie remediată, urmând să fie luat un împrumut, din care să se suporte, treptat, aceste ajustări, pentru a se putea achita facturile, pe măsură ce lucrările sunt derulate efectiv.
Șeful CJ crede însă că situația ar fi fost diferită dacă nu s-ar fi făcut proiectarea separat de execuție, ci reabilitarea ar fi fost făcută într-un consorțiu, unde proiectantul și executantul să lucreze împreună, astfel încât proiectul să poată fi ajustat pe măsură ce lucrările avansează, în funcție de realitățile din teren.
„Proiectul care a avut nevoie de mai multe dezbateri este cel referitor la completarea unei hotărâri din anul 2023, a Consiliului Județean, prin care a fost aprobată documentația tehnico-economică la faza proiect tehnic pentru DJ 571. Era prevăzut în acel proiect de hotărâre, la articolul 2, ca ajustările de preț să fie aprobate printr-o hotărâre viitoare. Am făcut acest lucru și am explicat colegilor de ce este nevoie de acest proiect de hotărâre. Încerc să fac o scurtă introducere. La orice proiect există această componentă, ca articolele din devizul cu care s-a venit la licitație, din oferta cu care un constructor a venit la o licitație, să poată fi indexate cu indicele de inflație, existând o formulă dată de o lege cum se face acest lucru. Le-am spus consilierilor județeni că din acești bani nu se poate plăti în avans nimic. La fiecare factură care se va elabora pe măsură ce va exista progres la DJ 571, vor fi evidențiate și aceste costuri suplimentare cauzate de creșterea prețurilor în România, din momentul depunerii ofertei și până acum. În niciun caz nu sunt bani care vor fi alocați constructorului și din acești bani să facă construcția. Acești bani vor fi dați de Consiliul Județean pe baza facturilor emise de constructor. Și, evident, pe baza formulelor care există pentru calculul acestor diferențe de preț. Suma totală necesară pentru acest lucru este de 51.429.000 lei. Sunt cheltuieli neeligibile, n-au fost prinse în proiect, în momentul în care a fost depus la prefinanțare. Spre deosebire de alte proiecte cu finanțare europeană, care aveau prevăzut acest capitol, capitolul 7, linia 7, de cheltuieli. Nu a fost prevăzut. Din această cauză, aceste cheltuieli sunt neeligibile și sigur că trebuie asumate de către cineva.“
Hurduzeu a precizat că a avut discuții cu directorul ADR Vest, care i-a transmis că există posibilitatea ca, din economiile care se fac la nivelul celorlalte proiecte europene, să fie acoperite, în parte, aceste cheltuieli suplimentare, cauzate de indicele de inflație, de creștere a prețurilor la anumite materiale de construcție. Dacă nu va fi primită întreaga sumă, CJ trebuie să acopere diferența, însă nu are banii necesari în buget, fapt pentru care este nevoie de un credit pentru întreaga sumă, care va fi folosită etapizat, în funcție de progresul lucrărilor.
Oficialul a subliniat: „Nu au fost plătite facturi către constructor, pentru că dacă ar fi venit cu facturi, ar fi fost evidențiate în acele facturi și aceste costuri suplimentare cauzate de creșterea indicilor sau de indicii de prețuri, de creșterea prețurilor la unele materiale de construcții. Ori neavând sursă de finanțare – vă spuneam că în deviz nu a fost prevăzut acest capitol –, nu aveam posibilitatea să facem aceste plăți.“
Hurduzeu a amintit și de greutatea cu care s-a trecut de aprobările necesare pentru câteva tronsoane, la care se adaugă problema nerezolvată a porțiunii de drum care trece prin parc național. „Sigur că e mult mai ușor să te duci să-ți faci un filmuleț în câmp și să spui că nu s-a realizat mare lucru. (…) Sigur că e spectaculos să vii, să spui: Hurduzeu îi dă 50 de milioane lui Bejeriță! Că ăsta e marele subiect în zilele acestea! Nu îi dau niciun ban eu lui Bejeriță! E contractul dintre Consiliul Județean și o firmă la care e acționar domnul Bejeriță. Și toate plățile se fac conform legii. Nu va exista nicio plată făcută altfel. Și dacă aș vrea, nu am cum să fac. Pentru ca o factură să fie plătită, încerc să vă explic cum se ajunge. E întâi o situație de lucrări, care e semnată de constructor, de dirigintele de șantier, de colegi din Consiliu Județean. O semnez eu, se duce la ADR, se verifică. Pe baza acelei situații de lucrări se face factură. Factura ca să ajungă la bun de plată trece prin două direcții. Direcția de Dezvoltare, Direcția Economică, abia la sfârșit ajunge la președintele Consiliului Județean. Și dacă aș vrea eu să dau bani cuiva, nu aș avea posibilitatea decât dacă am semnături. Aș fi vrut să achit cei 8% din progresul fizic de până acum, nu aveam posibilitate că nu aveam, în primul rând, sursa de finanțare și apoi banii.“
JCS-A.M.
