CARANSEBEȘ – Într-o Galerie de Artă „Corneliu Baba” arhiplină, cunoscutul gazetar și scriitor le-a vorbit cititorilor despre volumul său „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, răspunzând apoi întrebărilor venite din partea acestora!
CARANSEBEȘ – Documentațiile tehnice sunt făcute și aprobate, mai trebuie desemnarea prin licitație a unui constructor pentru investiția „Modernizare și extindere trotuare în municipiul Caransebeș”, finanțată prin Programul național „Anghel Saligny”!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că anul acesta schimbă regula și că împărțeala nu va mai fi una politică. Prioritare vor fi primăriile neglijate pe nedrept în trecut, după care se va ține cont de numărul cetățenilor din fiecare localitate!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean Romulus Marius Damian este de părere că învățământul online nu este deloc benefic pentru sistemul educațional, întrucât determină tot mai mulți copii să renunțe la școală!
CARANSEBEȘ – Solista de muzică populară originară din Rusca Teregova a fost singura candidată pentru șefia Casei de Cultură „George Suru”!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit senatorului social-democrat cărășean Ion Mocioalcă, PSD a început să lucreze la Programul de guvernare pentru momentul în care se va produce rotația la conducerea Guvernului, în analiză fiind extinderea taxei de solidaritate pe companiile care au obținut profituri excesive în pandemie și în criza energetică!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan crede că acordul la nivel european prin care multinaționalele sunt supuse unui impozit minim de 15% va duce la crearea unui mediu concurențial echitabil și la eliminarea societăților de tip „cutie poștală“, folosite pentru evaziune fiscală!
VEST – Comisia de evaluare desemnată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) începe de miercuri, 25 ianuarie deschiderea ofertelor privind achiziționarea a 62 de rame electrice de scurt parcurs și evaluarea acestora!
CARANSEBEȘ – CAROMET Caransebeș a reacționat după articolul nostru în care scriam despre paragina în care au ajuns cele două baze sportive pe care le deține societatea omului de afaceri Ștefan Vuza în capitala gugulanilor!
CARANSEBEȘ. La solicitarea SC Zache Impex SRL în vederea realizării unui branșament de racordare la rețeaua de apă pe str. Ardealului, se va opri furnizarea apei potabile în data de 23.01.2023 între orele 09:00– 14:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Ardealului (parțial), str. Simion Bărnuțiu, str. Teiului, Rovinei, str. Zăbranului, str. C-tin Popasu(parțial) și Cartierul Țiglăriei!
