ANINA. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală pe str. Mathias Hammer , suntem nevoiți a sista furnizarea apei potabile astăzi 29.12.2021, între orele 12:00 – 15:00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Mathias Hammer, Sf Varvara, Oltului (parțial), Poștei.
ANINA – În privinţa alimentării oraşului cu gaz, conducerea primăriei dă asigurări că s-a ajuns la obţinerea ultimelor avize în acest sens!
ANINA – Colinde de Crăciun, bucurie și zâmbete de copii au fost dăruite polițiștilor în luna cadourilor!
REȘIȚA – CFR a decis ca, de duminică, trenul să circule doar în weekend, însă vicepremierul Sorin Grindeanu ar putea salva situația!
CARAȘ-SEVERIN – În Caraș-Severin s-a acționat pe drumurile ce leagă Oravița de Anina și Carașova de Anina, zone în care a și nins, iar poleiul a fost prezent pe multe porțiuni!
ANINA. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan pe colona principală, suntem nevoiți a sista furnizarea apei potabile astăzi 12.11.2021, între orele 11:00 – 16:00.
Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Colonia I.
ANINA – Aseară, la ora 18, S.V.S.U. Anina a fost alertat vizavi de izbucnirea unui incendiu la unul din blocurile din cartierul Breuner. Două autospeciale cu apă și două grupe de voluntari s-au deplasat de urgență la fața locului, în același timp, păstrând legătura telefonică cu pompierii militari de la Secția de Pompieri Oravița, care erau pe drum înspre Anina!
ANINA – Iar Primăria Anina aşteaptă ca bulgarii să îşi achite datoriile, conform protocolului încheiat, dacă mai vor să poată exploata şi livra cărbune!
ANINA – Zilele trecute, a fost semnat contractul de vânzare – cumpărare prin care Primăria Anina a achiziționat, de la proprietarul ARIS Consult SRL, terenul si clădirile situate în Anina ale fostului BARUMC (Baza de aprovizionare, reparaţii utilaj minier şi construcţii)!
ANINA. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan pe str. Minerului, suntem nevoiți a sista furnizarea apei potabile astăzi 26.10.2021 între orele 10:30 – 16:30. Vor fi afectaţi consumatorii de pe Str. Minerului și str Libertății.
