CARAȘ-SEVERIN – În această după amiază, pe DN6, în apropiere de Plugova, s-a produs un accident rutier. Un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile, cel mai șifonat ieșind conducătorul auto de naționalitate turcă, însă din fericire viața acestuia nu este în pericol. Circulația se desfășoară pe o singură bandă de mers!
BĂUȚAR – După ce în urmă cu câteva zile doi tineri din Marga și-au pierdut viața într-un grav accident, noaptea trecută s-au înregistrat alte două victime pe DN 68. De data aceasta a fost vorba de doi pompieri din Mehedinți care au murit într-un alt accident produs în jurul orei 2 noaptea, la Băuțar!
LUNCAVIŢA – După isprava nocturnă, bărbatul şi-a abandonat victima rănită grav pe caldarâm, şi-a mutat maşina în direcţie inversă şi a dat bir cu fugiţii pe jos, fiind prins a doua zi, dimineaţă. Judecătoria Caransebeş, însă, nu a considerat că este necesară arestarea, astfel că bărbatul este acum sub control judiciar!
REŞIŢA – Trei persoane au fost victimele unui accident rutier produs astăzi, la Reşiţa, în zona Triaj. Incidentul, în care au fost implicate două autovehicule, a fost anunţat la 112, o persoană aflată în stare de inconştienţă rămânând încarcerată!
BĂUŢAR – Două persoane au fost rănite astăzi, în urma unui accident rutier produs în jurul orei 15.45, pe DN 68, la Băuţar!
BĂILE HERCULANE – Trei autoturisme au fost implicate într-un carambol rutier produs astăzi, în jurul orei 16.20, pe DN 6, undeva între Băile Herculane şi Topleţ. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulaţia a fost restrânsă temporar pe o singură bandă de mers!
REȘIȚA – Un telefon la 112 raporta un accident produs sâmbătă, la orele prânzului, pe DN 58, lângă RAR, unde un microbuz s-a răsturnat în afara părții carosabile!
PIATRA SCRISĂ – Trei persoane au fost victime ale unui accident rutier produs pe E 70, la Piatra Scrisă, unde un autoturism s-a răsturnat!
BREBU NOU – Poliţiştii reşiţeni au fost sesizaţi, miercuri seară, prin apel la 112, despre producerea unui accident rutier în comuna Brebu Nou, în urma căruia o persoană este inconştientă!
MOLDOVA NOUĂ – Un accident s-a produs la Moldova Nouă, între un autoturism şi un tractor, în urma căruia maşina a fost făcută praf, iar tractorul a fost proiectat pe câmp, la zeci de metri distanţă de locul impactului. Deşi accidentul ar fi putut avea urmări deosebit de grave, potrivit salvatorilor, s-a soldat cu pagube materiale şi răni uşoare!
