REȘIȚA – Pentru că viaţa se întâmplă, pentru că uneori păşim prea apăsat pe asfalturi uscate, fiecare avem momente în care parcă totul ni se împotriveşte. Mintea şi sufletul se transformă în haos, atingem limite ale răbdării şi putinţei pe care avem senzaţia că nu le depăşim.
În loc de soluţii construim bariere şi cochetăm până la epuizare cu tot ce este complicat. Alunecăm în noi, realităţile ne sperie şi tot ce mai putem vedea este măreţia prăpastiei în care am ajuns. Avem impresia că cineva se joacă şi se amuză teribil de deznădejdea cu care pierdem. Numai că nu este doar o impresie, ci jocul în care nu ştim cum să ne rostogolim este al vieţii. Rostogolul începe atunci când îmbrăţişăm prea mult drumurile simple, egoismul, nepăsarea, invidia, răutatea, stările ce ne îndepărtează de noi. Atunci, Cineva ne pălmuieşte sufletul. Nu mă refer la oameni, oricum palmele lor sunt insignifiante şi lovesc, de cele mai multe ori, fără sens. Aici vorbesc de loviturile uşoare sau grele ce ne aduc aminte că suntem efemeri. Ne răsucesc, ne frământă, ne deznădăjduiesc. Unii reuşim să le înţelegem sensul, acela al propriei schimbări, regăsiri, reinventări. Alţii ne pierdem fără să reuşim să aflăm unde am greşit, fără să încercăm să reparăm ce mai putem, fără să ne mai ştergem din măşti. Atunci când se joacă dur cu noi, viaţa nu ne explică pe o coală de hârtie sau pe un colţ de cer de ce o face, noi trebuie să înţelegem asta, singuri; dar nici nu vrea să rămânem în genunchi în timp ce ne priveşte sfidător. Până la urmă, oricât de dur ar lovi, fie şi pentru o clipă oboseşte, iar în clipa aceea tu trebuie să te ridici. Nu pentru a lovi, ci ca să fii pregătit pentru a înfrunta praguri şi limite, conştient de data asta că viaţa a vrut doar să te ajute să nu te pierzi.
Începe Săptămâna Patimilor şi fiecare zi a ei ne reaminteşte că Iisus s-a jertfit pentru noi. Să credem zilele acestea în iubire şi iertare, în viaţă şi în Cel care ne poate pălmui cu adevărat oricând, dar nu o face. Să stăm de vorbă cu noi şi să ne întrebăm de ce El nu oboseşte niciodată să ne ierte, să ne iubească, să ne ajute, în timp ce noi obosim atât de uşor când facem asta. Dacă avem probleme şi nu simţim decât nevoia de a scrâşni din dinţi, să conştientizăm că niciodată nu ne dă mai mult decât putem duce. Să credem în El, în noi, şi să înţelegem dincolo de palmele primite…
Foto: thelivingrhema.com