Profilul angajatului: bărbat de la oraş, peste de 45 de ani, cu studii medii - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asta este concluzia bilanţului pe trei luni ale anului vizând angajările în judeţul nostru. Discrepanţele nu sunt atât de mari, comparativ cu celelalte categorii de persoane, însă cei menţionaţi conduc detaşat!

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin ne informează că, în primele trei luni ale anului 2021 au reuşit angajarea 807 persoane din totalul de 1.219 care au cerut sprijinul instituţiei în acest sens.

Din totalul norocoşilor, 313 au vârsta peste 45 de ani, 209 au între 25 şi 35 de ani, 175 au între 35 şi 45 de ani, iar 110 sunt tineri sub 25 de ani (104 dintre ei fiind tineri NEET, adică nici nu lucrau, nici nu mai urmau vreo formă de învăţământ).

Angajatorii au bătut palma mai mult cu bărbaţii, 503 cărăşeni reuşind angajarea, comparativ cu cele 304 femei. Iar ca mediu de provenienţă, orășenii au fost mai câştigaţi (457), faţă de cei de la sate (332).

Cât despre studii, cei mai mulţi dintre cei care au semnat contracte de angajare aveau studii liceale sau postliceale. Vorbim despre 336 de cărăşeni, comparativ cu „universitarii“, care au reuşit doar 70 de angajări. Au mai fost angajaţi 189 de cărăşeni cu studii gimnaziale, ceva mai mulţi decât cei 164 cu studii profesionale care au reuşit acelaşi lucru.

„Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în anul 2021, 572 (70,88%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. În primele trei luni ale anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă (…) a fost de 1219 persoane“, informează agenţia cărăşeană.

JCS-A.M.