CARAȘ-SEVERIN – Anticipând ziua de 8 Martie, filiala județeană a partidului și-a prezentat o parte a activistelor din județ!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a precizat că modernizarea stadionului are deja avizul CNI, iar totul depinde de viitorul Guvern al României!
REȘIȚA – Municipiul a intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă, astăzi, odată cu deschiderea oficială a Târgului de Crăciun din Centrul Civic. Evenimentul, mult așteptat de localnici și turiști, are o atmosferă de poveste, luminițe strălucitoare, și o diversitate de produse artizanale și culinare!
REȘIȚA – Cei doi fotbaliști se pregătesc în Valea Domanului, sunt liberi de contract, iar antrenorul Flavius Stoican a specificat faptul că și-i dorește foarte mult! Acesta crede că CSM Reșița ar arăta altfel cu cei doi fotbaliști în teren!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă nu vor primi o indemnizație babană, cei 1.800 de lei pe care îi va încasa fiecare…
CARAŞ-SEVERIN – Nefiind determinaţi, indicatorii privind starea mediului nu pot fi nici confirmaţi, nici contestaţi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – O inedită expoziție poate fi vizionată, la Reșița, vizitând cinci instituții publice județene din oraș!
REȘIȚA – Procentul mediu ponderat al creșterii salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale este de 12-15%!
REȘIȚA – Anul acesta, la 5 decembrie 2024, se împlinesc 70 de ani de la câștigarea „Cupei României” la fotbal de către Metalul Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
VEST – Reprezentanții asocierii de firme care va executa tronsonul lipsă din Lotul 2 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva au început amenajarea accesului în șantierul din zona în care vor fi construite tunelurile, informa chiar de Mărțișor, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara!
CARAŞ-SEVERIN – Spune șeful social-democraților cărășeni, după ce aleșii județului au reușit, în sfârșit, să voteze bugetul Caraș-Severinului!
REȘIȚA – Turneul internațional „Ilie Marinescu” s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la Craiova, iar reșițenii au reușit să câștige șase medalii!
CARAȘ-SEVERIN – Cupa Miado’s la judo s-a desfășurat în Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu și a reunit un număr de 672 de sportivi de la 68 cluburi din România și Republica Moldova!
CARAȘ-SEVERIN – Întrucât nu are resurse să-și renoveze gările care arată ca după război, CFR așteaptă să le cedeze autorităților locale!
ROMÂNIA – “Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, al solidarităţii şi al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii Europei, pentru cetăţenii României.”, spune președintele PNL, Nicolae Ciucă!
JUPA – … va fi beneficiarul unor intervenții de primă necesitate, de conservare și de restaurare!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul cărășean este de părere că autoritățile statului au scăpat situația de sub control și că este nevoie de acțiuni mai în forță din partea acestora!
REȘIȚA – Aceasta, în debutul primei listări a unei emisiuni de obligațiuni municipale verzi la Bursa de Valori București!
