CARANSEBEȘ – Este situația spitalului din Caransebeș în mandatul actualului manager Adrian Dumbravă, început în aprilie 2021!
CARANSEBEȘ – Acestea nu figurau în proiectul inițial demarat de AquaCaraș, însă șefii operatorului de apă-canal au reușit să obțină o finanțare de aproape 10 milioane de lei pentru străzile respective!
BOCȘA – Un tânăr de 19 ani a rămas fără telefon, aseară (luni, 25 noiembrie), în jurul orei 21.00, după ce ar fi fost lovit cu pumnul în față de altul de 30 de ani, care acum este reținut pentru tâlhărie calificată!
CARAȘ-SEVERIN – Apropierea sezonului încălzirii, care în județul nostru se face majoritar pe lemne, aduce cu sine și amenzi, și dosare penale pentru furtul din păduri!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat a ținut să transmită câteva lămuriri cu privire la limitarea plăților cash, decisă de guvern!
CARAȘ-SEVERIN – Județul Caraș-Severin are peste 3.000 de peșteri cunoscute. Unele se întind pe kilometri întregi. Multe mai sunt de descoperit, în cele cunoscute pot continua explorările, altele pot fi amenajate și incluse într-un circuit al peșterilor din Banatul Montan, devenind poli de dezvoltare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Reşiţenii s-au prezentat la urne pentru a-și alege viitorul președinte, marcând un moment important în viața politică a țării. Am vrut să aflăm pentru ce au votat unele oficialităţi, dar şi oamenii simpli!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii avertizează la postările pe rețelele de socializare, considerate spațiu public și unde este de asemenea interzisă continuarea propagandei electorale! Conform datelor centralizate până la ora 12, nu au fost înregistrate incidente care să afecteze procesul electoral!
CARAȘ-SEVERIN – Cei mai activi alegători au fost cei din grupele de vârstă 45-64 de ani și peste 65 de ani, în principal bărbați, iar cel mai puțin interesați de subiect, cei între 18 și 24 de ani!
BOCȘA – Accidentul în urma căruia tânărul și-a pierdut viața s-a produs ieri după-amiază, în jurul orei 13.50, pe strada Republicii din Bocșa. Tânărul însă n-a murit pe loc, ci câteva ore mai târziu, la spital!
CARAȘ-SEVERIN – Modul spectaculos în care s-a dezvoltat Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Reșița a fost posibil printr-o finanțare europeană de 6,7 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Noua propunere a șefului județului – considerată drept cea mai corectă, transparentă și apolitică de către cetățeni, pe o rețea de socializare – nu mai are nevoie decât de susținerea… „partenerilor“ PSD!
CARAȘ-SEVERIN – Consiliul Tehnico-Economic al CFR a aprobat, azi, variantele optime din cadrul Studiului de fezabilitate. Astfel, obiectivul de investiții „Reabilitarea/modernizarea liniei CF Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița – Frontieră“, face un pas important spre materializare!
REȘIȚA – În ultimele zile, Guardia Ultra a vândut în mai multe zone ale orașului bilete la partida dintre CSM Reșița și CSA Steaua, iar efortul suporterilor nu a rămas trecut cu vederea de antrenorul Flavius Stoican și de fotbaliștii reșițeni!
CARAȘOVA – O femeie din Carașova a suferit un atac de panică după ce acoperișul locuinței i-a fost mistuit de flăcări. Incendiul a fost raportat la 112, iar la fața locului au fost mobilizate nu mai puțin de 5 echipaje de la Detașamentul de Pompieri Reșița, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție si salvare de la înălțime, o autospecială de prima intervenție și comandă și o ambulanță SMURD!
REȘIȚA – Directorul Cristi Bobar, antrenorul Flavius Stoican și căpitanul Alin Dudea au prefațat într-o conferință de presă partida cu CSA Steaua, de sâmbătă, de pe stadionul din Valea Domanului!
CARANSEBEȘ – E optimismul afișat de managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), după finanțările primite în acest început de an! Ne referim în primul rând la cele 6,1 milioane de lei, finanțare certă obținută de Primăria Caransebeș de la Ministerul Sănătății pentru reparații și aparatură nouă!
CARAȘ-SEVERIN – Sunt doar câteva din periculosul arsenal confiscate de polițiștii cărășeni în 2023!
REȘIȚA – Pompierii militari reșițeni au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism parcat pe Aleea Herculane din municipiu. Amintim faptul că este al doilea incident raportat în ultima săptămână, duminică după-amiază alt autoturism fiind cuprins de flăcări pe Bulevardul Muncii din Reșița, atunci presupunându-se că ar fi fost vorba despre un scurtcircuit!
