CARAȘ-SEVERIN – Incendiile de vegetație continuă să fie la ordinea zilei, inclusiv în Reșița, în vreme ce la Băile Herculane…
REȘIȚA – Campionatul Național individual de lupte libere și lupte feminine s-a desfășurat la Buzău, iar competiția juniorilor IV s-a încheiat cu prezențe pe podium pentru sportivii de la Reșița!
REŞIŢA – Azi, 11 iunie, de la ora 18, se desfăşoară Festivalul ”Paula Neamţu”, fosta noastră colegă de breaslă, iubitoare şi promotoare a portului popular!
ADVERTORIAL. Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, precum și în magazine.
CARANSEBEȘ – Ne referim la fostul liceu mecanic din Caransebeș, actualmente Liceul Tehnologic „Decebal“, situat în cartierul Pipirig, unde renovarea…
REȘIȚA – Ediția din 2024 a Cupei Independenței a fost organizată joi, 9 mai, și a reunit la startul competiției 26 de șahiști din Reșița, Bocșa și Timișoara!
CARANSEBEȘ – Aproape 20 de elicoptere ale forțelor NATO, staționate câteva săptămâni pe Aeroportul Banat Caransebeș în cadrul exercițiului aerian…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Banii au fost dați însă ținând cont de impactul proiectelor și de datele statistice vizând repartizarea cărășenilor pe cultele religioase!
CARAȘ-SEVERIN – 73.000 de lei este deocamdată prejudiciul fiscal estimat al afacerii, pentru care polițiștii cărășeni au pus în aplicare trei mandate de percheziție în județ, în cadrul Operațiunii ”Jupiter”, coordonată chiar de Parchetul de pe lângă Înalta Curte!
OȚELU ROȘU – Tânărul ar fi plecat de acasă, miercuri, 4 iunie, fără să se mai întoarcă, fiind dat dispărut de tatăl său. „Dacă l-ați văzut, vă rugăm să anunțați imediat Poliția!“, transmit oamenii legii care au demarat căutările băiatului de 13 ani, din Oțelu Roșu, plecat de o zi de acasă!
CARANSEBEȘ – E vorba de 29 de medici, asistenți, infirmieri și brancardieri, care vor fi angajați în perioada următoare la solicitarea șefului Compartimentului Primiri Urgențe (CPU), medicul Marian Cotoșpan, și a sindicatului Sanitas. Solicitarea a ajuns și pe masa aleșilor locali, care au avut de aprobat modificarea organigramei spitalului în acest sens!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce unii ar vrea să primească în mână salariul brut, cu tot cu impozite și contribuții, adresele oficiale arată o situație mult mai gravă: avocatul care a inițiat procedurile nu știe că banii au fost plătiți!
CARAȘ-SEVERIN – Sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății, 21 septembrie este, începând din 1994, Ziua Internațională de Luptă împotriva maladiei Alzheimer!
REȘIȚA – Sportivele legitimate la secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au cucerit 15 medalii la Cupa internațională „Alexandra Pavel”, desfășurată la Blaj! Cele 12 sportive de la clubul din Reșița au luat 5 medalii de aur, 7 medalii de argint și 3 de bronz!
REŞIŢA – Silviu Hurduzeu, care urmează să preia funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin la sfârșitul lunii octombrie, a subliniat importanța reindustrializării în strategia economică a județului și a țării!
CARAȘ-SEVERIN – Coaliția de guvernare a decis susținerea acestui plan, inițiat de președintele PNL, Nicolae Ciucă, pe când încă era premier!
CARAȘ-SEVERIN – Managerul Florin Gabriel Ionescu prezintă, în rezumat, planurile pentru noua stagiune începută, la finalul săptămânii trecute, cu o „Cină de adio“ de mare succes!
REȘIȚA – Tânărul a fost reținut în cursul zilei de ieri, pentru 24 de ore, după ce într-o pauză ar fi agresat fizic un coleg mai mic cu doi ani!
REȘIȚA – Numărătoarea celor nefinalizate se reportează pentru la primăvară, ba chiar pentru iarna viitoare!
VEST – În perioada 4-6 octombrie 2024, Casa Tineretului din Timișoara va găzdui o nouă ediție a Festivalului „LA PAS”, un eveniment dedicat hranei bune, culturii și sustenabilității. Organizat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, festivalul aduce împreună producători locali, artizani și oameni preocupați de sănătate, educație și mediu!
