CARANSEBEȘ – Așa par să considere unii din consilierii locali, liberalii cerând o selecție a taximetriștilor!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 30 ianuarie, cu scorul de 3-1, amicalul cu liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin, CSM Caransebeș, partidă disputată pe terenul sintetic din Valea Domanului! La pauză s-a intrat cu scorul de 1-1, grație reușitelor lui Jerdea pentru Reșița, respectiv Neagu pentru Caransebeș. În partea a doua, un fotbalist aflat în probe, Adi Șter, a înscris o „dublă” și a adus victoria rosso-nerilor!
CARAȘ-SEVERIN – Visul Nedeii fostului președinte al Consiliului Județean, omul de afaceri Romeo Dunca, este gata să fie pus pe roate sub oblăduirea vicepreședintelui Ioan Crina!
REȘIȚA – Rămâne de văzut ce constructor își va adjudeca lucrările de reabilitare scoase la licitație de Primăria Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Afirmă deputatul liberal Marcel Vela, referindu-se la susținerea largă acordată de toți parlamentarii cărășeni pentru instituirea Zilei Banatului…
CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, l-a întrebat la Reșița pe ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, cum pot fi salvate clădiri istorice, unele care sunt ale nimănui, așa cum e cazul Comunității de Avere din Caransebeș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSU Reșița a părăsit Cupa României încă din turul 1, după ce CSM Galați a reușit să se impună sâmbâtă, 24 ianuarie, cu scorul de 37-24 (20-11) în fața handbalistelor reșițene!
CARANSEBEȘ – Bărbatul de 46 de ani din Caransebeș acuzat că și-a omorât prietenul de pahar, lovindu-l cu un topor în cap, în noiembrie 2024, nu i-a înduplecat pe magistrații Curții de Apel Timișoara să-i micșoreze pedeapsa. Aceștia i-au respins apelul și au menţinut sentinţa Tribunalului Caraș-Severin, prin care Dan Iulian Boboloacă, pe care caransebeșenii îl cunoșteau după porecla „Bighi”, a fost condamnat la 23 de ani și 6 luni de închisoare cu executare!
CARAȘ-SEVERIN – Și deputatul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, a atras atenția asupra stării tot mai proaste a drumului național DN6/E70, după ce, în ultimele zile, mai multe autoturisme au fost avariate din cauza gropilor apărute în carosabil!
MOLDOVA NOUĂ – Investiția are o valoare de aproape 17 milioane de lei! Joi, 17 iulie, a avut loc predarea oficială a amplasamentului pentru construirea noii clădiri a Secției de Pompieri Moldova Nouă!
REȘIȚA – Așa se va circula pe Bulevardul Revoluția din Decembrie 1918, mâine, între orele 00:00 și 05:00, însă doar în zona intersecției cu strada Bielefeld!
CARAȘ-SEVERIN – Se reiau cursele pe Dunăre cu bacul Baziaș 4, între Moldova Nouă și Usije. „E oficial! Deschidem sezonul curselor feribotului, bacului Baziaș 4, din 22 iulie! Să fie un sezon plin de curse cu amintiri frumoase și să ne bucurăm cu toții de peisajele cu care ne-a înzestrat natura!“, transmite Adrian Torma, primarul orașului din Clisură!
REȘIȚA – Primăria a scos la licitație execuția lucrărilor finanțate prin Programul Regional Vest 2021-2027!
CARAȘ-SEVERIN – În materie de căi ferate, nimic, asigură Ministerul Transporturilor, deși pentru câtorva tronsoane a fost retrasă finanțarea!
MOLDOVA NOUĂ – 30 iulie este ultima zi de depunere a cererilor privind atribuirea unui teren în zona Iagodărie, în vederea construirii unei locuințe proprietate personală! Loturile de teren sunt destinate tinerilor din Moldova Nouă cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani!
OȚELU ROȘU – Sportivul originar din Oțelu Roșu, Tommy Andrei Ciucă, a reușit să se claseze pe locul 6 cu echipa națională de futnet (tenis cu piciorul) a României la Campionatul European, competiție ce s-a desfășurat la Bistrița!
REȘIȚA – Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Școlar Reșița, secția de natație, au participat la Campionatul Național de cadeți și, chiar dacă n-au reușit să urce pe podium, în opinia antrenorului Sergiu Ghimboașă au avut un progres semnificativ!
REȘIȚA – AQUACARAȘ S.A. reacționează dur la declarațiile publice făcute de viceprimarul municipiului Reșița, care a acuzat compania de întârzierea lucrărilor la drumul din cartierul Mociur și chiar de sabotaj!
REȘIȚA – Transport Urban Reșița (TUR) anunță desfășurarea unor lucrări de întreținere și intervenție în noaptea de miercuri spre joi, 16 spre 17 iulie, pe linia de tramvai din zona centrală a orașului. Intervențiile vor avea loc între orele 23:30 și 05:00, pe tronsonul cuprins între Podul Intim și Piața Republicii!
