REȘIȚA – Flavius Stoican consideră că Reșița a obținut un rezultat pozitiv la Voluntari, având în vedere faptul că egalarea…
CARAȘ-SEVERIN – O acțiune de șapte zile, derulată pe linie silvică, a atras 3 dosare penale, amenzi de 68.000 de lei și confiscări de lemne și rumeguș de circa 766.000 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Avertizarea meteo a intrat în vigoare cu puțin timp în urmă și e valabilă deocamdată până vineri seara, la ora 23!
CARAȘ-SEVERIN – Povestea zimbrilor din Munții Țarcu merge mai departe, iar odată cu ea comunitățile locale au numai de câștigat. Primul curs gratuit despre ceea ce înseamnă deschiderea unui punct gastronomic local va fi susținut în această lună de specialiștii Agenției Naționale a Zonei Montane!
CARAȘ-SEVERIN – A fost nevoie chiar și de intervenția elicopterului SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeș pentru a…
CARANSEBEȘ – Muzicieni de la Opera Națională din Timișoara și Filarmonica “Banatul”, sub bagheta maestrului Radu Popa, au oferit timp de aproape trei ore un adevărat regal de muzică clasică, în concertul organizat de Primăria Caransebeș și Casa de Cultură “George Suru”!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – TUR a anunțat că toate cardurile de elev au fost reîncărcate cu abonamentele valabile pentru noul an școlar. În plus, pentru elevii nou-înmatriculați au fost emise și încărcate carduri noi, care au fost deja distribuite secretariatelor școlilor și liceelor din municipiu. În total, 7.063 de elevi din Reșița beneficiază în prezent de carduri de transport gratuite, oferite de operatorul local!
VEST – Banii de împrumut pentru proiectul feroviar, estimat că se va finaliza în 2029, vin de la Banca Europeană de Investiții!
REȘIȚA – Cea de-a doua ediție a turneului internațional „Alina Vuc Trophy” a reunit pe saltea luptătoare din Bulgaria, Serbia, Moldova, Israel, Franța, Slovacia și România. Tinerele sportive de la Reșița au demonstrat că au potențialul de a călca pe urmele Alinei Vuc, confirmând valoarea școlii locale de lupte!
REȘIȚA – Ioan Popa, primarul Reșiței, a anunțat cu entuziasm finalizarea depunerii documentațiilor pentru finanțarea a șase proiecte de eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale din oraș! Aceste proiecte vizează blocuri de locuințe aflate pe Bulevardul Republicii și alte străzi din Reșița!
REȘIȚA – Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și ai Primăriei au efectuat astăzi dezinfectarea mai multor săli de clasă de la Școala Gimnazială nr. 7 din Reșița, urmare a investigării unei suspiciuni de meningită la o elevă de 7 ani, care a fost transportată de urgență la Timișoara!
CARANSEBEȘ – Polivalenta din Caransebeș găzduiește la acest final de săptămână turneul semifinal al Diviziei A2, seria Vest, la volei feminin. Pe lângă gazdele de la CSM Caransebeș, participă CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, CSU Oradea și CSU Poli Timișoara!
REȘIȚA – În perioada 3 – 6 aprilie 2025 se desfășoară în capitala Banatului Montan „Zilele Literaturii Germane la Reșița”, o manifestare cu caracter internațional. Au răspuns invitației organizatorilor pentru această cea de a XXXV-a ediție, participanți din Germania, Austria, Slovenia și Ungaria și, bineînțeles, România, din București, Transilvania și din Banat!
REȘIȚA – Efectul imediat al deciziei Tribunalului București din 1 aprilie 2025 l-a reprezentat suspendarea tranzacționării acțiunilor „UCM“ la bursă! Soluția instanței, care poate fi atacată cu recurs în termen de 7 zile, a fost pronunțată, marți, în speța insolvenței UCM Reșița SA, o cauză deja istorică având în vedere că dosarul a fost înregistrat în decembrie 2012!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a semnat astăzi încă un contract din cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a unităților de învățământ din municipiul Caransebeș”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15: Educație!
SICHEVIȚA – Ilie Jurca, primarul comunei, a vorbit despre cum o să fie folosiți banii primiți de la Consiliul Județean în luna martie, dar și despre principalele investiții din localitate! Acesta a subliniat direcțiile de dezvoltare pentru anul în curs!
CARANSEBEȘ – La sediul din Caransebeș al operatorului de apă-canal a avut loc miercuri după-amiază evenimentul oficial prin care AquaCaraș și-a oficializat rolul de sponsor al fetelor antrenate de profesoara Laura Andrei!
REȘIȚA – După eșecul la scor cu Hermannstadt de pe teren propriu din sferturile Cupei României (0-4), Stoican și-a băgat jucătorii în ședință, antrenorul fiind extrem de supărat din cauza prestației elevilor săi!
REȘIȚA – CSM Reșița și-a încheiat parcursul în Cupa României cu o înfrângere usturătoare în sferturi: rosso-nerii au pierdut miercuri, 2 aprilie, pe teren propriu, scor 0-4, cu AFC Hermannstadt Sibiu!
