REȘIȚA – Licitația online va avea loc luni, 10 februarie, pe platforma Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean a susținut tăierea sumelor alocate din bani publici pentru chiriile parlamentarilor care dețin deja o locuință în Capitală!
CARANSEBEȘ – Este isprava a trei tineri reșițeni care și-au umplut cărucioarele de la un supermarket din Caransebeș, plecând fără să plătească. Au fost prinși și reținuți pentru 24 de ore, pentru furt!
CARAŞ-SEVERIN – Unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice în domeniul construcțiilor hidrotehnice din România, barajul Oraviţa Mică, a fost reabilitat după mai bine de patruzeci de ani. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 9 milioane de lei!
CARANSEBEȘ – De două ședințe au avut nevoie consilierii locali pentru a aproba desfășurarea Târgului de Crăciun din zona centrală…
CARAȘ-SEVERIN – STS a dezvoltat o nouă funcționalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024! Pentru prima oară, cu acest prilej vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obținute de către candidați, pe măsură ce președintele și membrii secțiilor de votare transmit digital procesele-verbale cu voturile exprimate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – O percheziție domiciliară, la adresa unui cărășean bănuit de contrabandă calificată cu arme, a fost pusă în scenă, în 30 iunie, sub coordonarea unui procuror de la Judecătoria Caransebeș!
REȘIȚA – După venirea atacantului Nicu Modan, un alt jucător de la Dumbrăvița a semnat cu CSM Reșița! Claudiu Apro a ajuns la o înțelegere cu clubul din Valea Domanului și va face parte din lotul rosso-nerilor în noul sezon al Ligii 2! Apro, bănățean din Gătaia, în vârstă de 29 de ani, evoluează pe postul de fundaș central!
ADVERTORIAL. Cu o viziune clară asupra îngrijirii medicale de calitate, Nursmed Profi, o echipă tânără și dinamică din Reșița, își propune să extindă serviciile esențiale de îngrijiri medicale la domiciliu. Compania caută un Asistent Medical Generalist dedicat, empatic și corect, care să împărtășească angajamentul Nursmed Profi de a aduce confort și profesionalism direct în intimitatea căminului fiecărui pacient.
REŞIŢA – Începând cu această lună, societatea Transport Urban Reșița (TUR) anunţă noi grafice de circulație pentru transportul public din municipiu. Noile programe vizează atât tramvaiele, care vor circula pe linia principală, cât și autobuzele electrice, care vor deservi traseele secundare!
CARAȘ-SEVERIN – După o cifră record înregistrată în 2021, de 278, a urmat o scădere continuă până sub nivelul anului 2019!
CARAȘ-SEVERIN – Cu documentația finalizată și finanțarea asigurată, lansarea licitației pentru execuția lucrărilor întârzie, la concurență cu trenurile!
CARANSEBEȘ – Dacă prin alte orașe s-au pierdut banii primiți de la Ministerul Sănătății pentru modernizarea spitalelor, la Caransebeș, în schimb, managerul Bhupinder Singh a cheltuit cu folos cele 6 milioane de lei!
REŞIŢA – Au început pregătirile pentru un nou șantier în oraș. Din aprilie se va lucra la reabilitarea drumului din piatră cubică care duce în cartierul Mociur!
ANINA – Nu mai puțin de 13 sancțiuni contravenționale au împărțit, cu mărinimie, polițiștii din Anina, după un incident neplăcut petrecut ziua în amiaza mare, în parcul din zona Brainer. Mai exact, sâmbătă, la ora 16.00, un grup de veseli asculta muzică în parc, zarva atrăgând nemulțumirea locuitorilor zonei, care au reclamat situația la Poliție, ca tulburare a ordinii și liniștii publice!
REȘIȚA – În onoarea matematicianului Ciprian Foiaș, născut la Reșița, americanii vor decerna anual un premiu care îi va purta numele!
CARAŞ-SEVERIN – Echipa de la Acasă în Banat a revenit la Valeapai, la vechea moară, deschizând astfel seria de activităţi din acest an!
REȘIȚA – Faza finală a turneului internațional „FUTNET4ALL” a fost organizată sâmbătă, 1 februarie, la Sala Polivalentă din Reșița, cu participarea a opt echipe!
EZERIȘ – Este isprava unui reșițean de 27 de ani, a cărui marfă a fost confiscată după ce a fost surprins transportând-o cu autoturismul pe DN 58A, la Ezeriș!
