CARAȘ-SEVERIN – Proiectul de lege „Programul Național Viața la Țară“, inițiat de 110 parlamentari din toate formațiunile politice, a primit vot unanim în cadrul ședinței Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților. Anunțul a fost făcut de deputatul Marcel Vela, unul dintre promotorii inițiativei legislative!
REȘIȚA – Primăria Reșița pune la bătaie 6,9 milioane lei pentru lucrările de reabilitare a blocului cu trei scări din Govândari!
CARAȘ-SEVERIN – Municipiul Reșița va găzdui, în perioada 26-27 iunie 2026, evenimentul „Transylvania eClassic Banatul Montan 2026“, o competiție dedicată…
CARAȘ-SEVERIN – După ce au fost testați pentru alcool și droguri, cei în cauză au rămas fără permis. Iar alți 9 au rămas fără taloane, pentru autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic!
SEMENIC – Ne referim la tronsonul de drum din DJ 582E spre stațiunea montană, care urmează să fie redeschis circulației…
MUNTELE MIC – Chiar dacă administrația locală din Turnu Ruieni nu a aprobat nicio facilitate necesară investițiilor din sfera turistică, a impus taxă de stațiune, în cotă de 2%, dar și o taxă pentru parcarea utilajelor cu care deszăpezește stațiunea mereu, atunci când drumarii nu fac față!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Va fi adusă la Reșița de pianista Ana-Marija Markovina, care își lansează aici seria de concerte cu conferință dedicată compozitoarei Fanny Hensel Mendelssohn!
REȘIȚA – Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei CSM Reșița, semnând un acord valabil pe trei sezoane cu gruparea din Valea Domanului!
MOLDOVA NOUĂ – Personalul medical de la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă a intrat, începând de astăzi, 9 iunie 2026, în grevă japoneză, alăturându-se acțiunii de protest organizate la nivel național de Federația SANITAS!
CARAȘ-SEVERIN – Deputata social-democrată Silvia Mihalcea a anunțat adoptarea, de către Camera Deputaților, a proiectului de lege privind prevenirea traficului de persoane, act normativ printre ai cărui semnatari se numără!
REȘIȚA – Echipa de juniori Lupii Argintii a participat în perioada 20–22 februarie la turneul Panther Futsal Cup – Kirschenhalle Hitzendorf, unde a întâlnit echipe puternice și cu tradiție din fotbalul și futsalul austriac!
BOCȘA – Astrele s-au aliniat prost între doi navetiști, foști parteneri, care s-au lovit cu mașinile la ieșirea din Bocșa spre Reșița!
BOCȘA – Tinerii, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, au forțat o fereastră și ușile mai multor încăperi, furând bunuri de 10.000 de lei! Vecinii au fost cei care au alertat Poliția! Furtul s-ar fi comis săptămâna trecută!
REȘIȚA – Dimineața a început tragic pentru un reșițean de 35 de ani, care a decis să-și pună capăt zilelor. Incidentul s-a petrecut pe Bulevardul Republicii, blocul 6, bărbatul căzând pe terasa de la etajul 1 al clădirii, deasupra unei sucursale bancare!
CARANSEBEȘ – Anul trecut, producția a fost în creștere cu 59% față de 2024, iar pentru 2026, Grupul Agroland își propune dublarea capacității de producție a furajelor BIO de la Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Asta, pentru că altor doi le expiră delegările, cinci urmează să se pensioneze, iar trei sunt pensionari reîncadrați!
CARANSEBEȘ – Modificarea organigramei Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), datorită înființării noului compartiment de Gastroenterologie, va fi supusă aprobării legislativului local în ședința ordinară de joi, 26 februarie!
CARAȘ-SEVERIN – În Caraș-Severin, dintr-un total de 513 fapte penale comise în stradă, anul trecut, 267 au fost loviri sau violențe, 119 furturi, 106 distrugeri și 52 de amenințări.
Chiar dacă aceste cifre ale infracționalității stradale par îngrijorătoare, autoritățile de ordine publică ne asigură că sunt scădere chiar cu 23% în 2025, față de 2024!
CARAȘ-SEVERIN – Senatul României a adoptat propunerea legislativă L547/2025 privind promovarea agroturismului și valorificarea patrimoniului rural prin programul „Viața la Țară“, inițiată de deputatul PNL Marcel Vela și susținută de coinițiatori din toate partidele politice!
