Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Reșița va găzdui sâmbătă, 24 ianuarie, competiția „Reșița Handball Cup”, primul turneu organizat de ACS Biamar Reșița pentru categoria junioare IV! Evenimentul va avea loc la Colegiul Național „Mircea Eliade” și reunește echipe puternice din handbalul juvenil, printre care CSȘ Craiova, câștigătoarea recentă a Transylvania Winter Cup, alături de formații din Arad, Drobeta Turnu-Severin și Reșița!

CARANSEBEȘ – Campionatele Naționale de Dezlegări de Probleme și Studii au avut loc în cadrul Campionatelor Naționale de Șah Clasic, categoria de vârstă U20, la Hotel My Continental, din București. Proba la categoria Open a avut loc săptămâna trecută și a adunat la start 12 jucători.  Noul campion național este tânărul Christian-Arrydan Tamaș, legitimat la Clubul Sportiv Municipal Caransebeș!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEŞ – Între două ședințe de îndată în aceeași oră, subiectul a fost dezbătut zilele trecute în Consiliul Local, într-un dialog amical.  Asta după ce PNL a lansat propunerea ca Primăria Caransebeș să vină cu un proiect pentru realizarea unui parc industrial care să aducă investitori și implicit locuri de muncă!

REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 11.00, cu CSM Slatina, pe teren propriu, în cadrul etapei a IX-a a Ligii 2! Antrenorul Flavius Stoican a vorbit despre importanța partidei ce urmează, subliniind atât nevoia de a acumula puncte pentru menținerea în partea superioară a clasamentului, cât și dorința de a arăta un joc solid, pe măsura așteptărilor!

REȘIȚA – Municipiul devine, în aceste zile, gazda unuia dintre cei mai apreciați artiști de street art din lume. Francesco Camillo Giorgino, cunoscut sub numele de Millo, a venit pentru prima dată în România și a ales orașul de pe Bârzava pentru a crea o lucrare murală de mari dimensiuni pe fațada blocului de pe Bulevardul Republicii nr. 4 (zona Intim)!