CARAȘ-SEVERIN – Lansată oficial, vineri, ziua de 15 iunie se dorește a deveni nucleul unui nou brand economic și turistic,…
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă infracționalitatea raportată în mediul școlar este în scădere în județul nostru, prevenirea fenomenului continuă să fie declarată prioritară!
REȘIȚA – Primarul municipiului Reșița, Nelu Popa, a explicat situația clădirilor aflate în pericol de deteriorare, precizând că riscurile cele mai mari nu vizează blocurile cu patru etaje, ci pe cele cu zece etaje, în special din cartierul Govândari!
MAPAMOND – Decesul a survenit la o zi după ce Papa a avut prima sa apariție publică prelungită de când a fost externat, pe 23 martie, după o spitalizare de 38 de zile pentru pneumonie!
REȘIȚA – Asigurările au fost date zilele trecute atât de președintele Consiliului Județena, Silviu Hurduzeu, cât și de șeful AquaCaraș,…
BOCȘA – E vorba despre liniile electrice aeriene de medie tensiune ce urmează a fi mutate în subteran, cu finanțare europeană!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În județ, în ultimii 10 ani, numărul persoanelor cu handicap a crescut cu 52%, pe fondul scăderii populației cu 11%!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar și așa, cei 55 de contravenienți pe două roți electrice rămân mult în urma sutelor de pietoni și bicicliști sancționați!
REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au început perfect campionatul Diviziei A, Seria C și au câștigat duminică, 14 septembrie, cu scorul de 37-32 cu Centrul Național Olimpic de Pregătire a Tineretului Bistrița! Antrenorul Cristian Busuioc s-a declarat mulțumit de evoluția elevelor sale, dar a subliniat și aspectele care mai trebuie îmbunătățite!
CARAŞ-SEVERIN – La Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, 36 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina și ai Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, promoţia Iunie 2025, și-au început activitatea, fiind repartizați pe funcţii!
MOLDOVA NOUĂ – Juniorii de la U17 de la CS Moldova Nouă au fost premiați de Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin, după ce au cucerit titlul în campionatul județean!
CARAȘ-SEVERIN – Antrenorul Adrian Lungu, de la Complex Gym Oțelu Roșu, va organiza o competiție în luna iulie pe reguli de box și kickbox, cu scopul de a ajuta o fetiță care trece prin cea mai grea luptă a vieții sale!
CARAŞ-SEVERIN – Asta ne propune, în această săptămână, Direcția Județeană de Sănătate Publică, reamintind că sute de boli și multe alte probleme pot fi asociate băuturii în exces!
REȘIȚA – În cazul celor trei profitabile povestea merge mai departe, în timp ce pentru a patra, cea de poveste… se suspendă!
REȘIȚA- Subiectele la Limba și literatura română din prima zi a examenului de Bacalaureat au fost, se pare, o piatră de încercare pentru doi elevi de la un liceu din Caransebeș, aceștia fiind eliminați pentru tentativă de fraudă!
CARAŞ-SEVERIN – În minivacanța de Rusalii, peste 280 de polițiști au acţionat, în medie, zilnic, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere!
CARANSEBEȘ – S-au finalizat lucrările începute în urmă cu câteva luni, pacienții și medicii având acum toate condițiile în cele cinci săli de operație aflate la etajul 7 al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș. Potrivit managerului Bhupinder Singh, blocul operator a fost realizat și dotat la standarde europene, cu ajutorul banilor de la Primăria Caransebeș (prin fonduri europene), de la Ministerul Sănătății, dar și din bugetul spitalului!
CARANSEBEȘ – Juniorul Christian Arrydan Tamaș, legitimat la CSM Caransebeș și campion național U16, a participat la Campionatul European Școlar. Competiția s-a desfășurat în perioada 29 mai – 8 iunie, la Mamaia!
REȘIȚA – Reșițeanul Cristi Chivu (44 de ani) este noul antrenor al lui Inter, acesta fiind prezentat oficial la gruparea de pe Giuseppe Meazza luni după-amiază!
