CARANSEBEȘ – Poate cel mai important obiectiv al managerului Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, reînființarea ambulatoriului de specialitate, desființat în…
CARANSEBEȘ – Primăria a transferat cu titlu gratuit vechiul RMN către spitalul condus de Adrian Cican la Orșova, pentru a face loc unu nou RMN, și mai performant!
REȘIȚA – Proiectul ar putea primi fonduri nerambursabile din două surse: ADR, respectiv Ministerul Turismului. Am reținut asta din declarația primarului Ioan Popa, conform căruia ADR va contribui cu 16 milioane de euro, întrucât domeniul schiabil este cuprins în bugetul pentru turism!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CUPA MONDIALĂ – Qatar 2022 va fi a douăzeci și doua ediție de Campionat Mondial, competiție care se joacă o dată la patru ani, începând cu anul 1930. Meciul de deschidere va fi duminică, 20 noiembrie, de la ora 18 (TVR 1), între Qatar și Ecuador, pe stadionul „Al Bayt“, care a fost inaugurat în 2020 și care are o capacitate de 60.000 de locuri!
CARAȘ-SEVERIN – Liderii Partidului Social Democrat, în frunte cu președintele Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu şi Laurențiu Nistor, s-au aflat azi la Reşiţa pentru a susţine candidatura lui Silviu Hurduzeu la preşedinţia PSD Caraş-Severin!
DOMAȘNEA – O persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită în urma unui grav accident de circulație, produs pe DN 6, în afara localității Domașnea, între un TIR și un autoturism, ce a fost raportat la 112!
REȘIȚA – Ioan Popa este de părere că rosso-nerii vor continua și din sezonul viitor tot în Liga 2, chiar dacă echipa se află într-o situație dificilă, iar din ediția de campionat 2020/2021 elevii lui Dorinel Munteanu se vor lupta pentru promovare!
MĂURENI – Chiar dacă au fost o serie de comentarii aprige, în special la adresa presei, alternanţa testelor COVID în cazul preotesei de la Măureni are o explicaţie medicală! Cel puțin asta spune noul șef al DSP, chirurgul Romeo Dumitrescu!
CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului a prezentat situaţia unor cărăşeni prinşi cu acte false care să le justifice ieşirea în afara domiciliului. Este vorba despre presupuse adeverinţe de la angajator, prevăzute de Ordonanţa Militară nr. 3, în cazul cărora verificările au dus la încheierea mai multor dosare penale pentru falsuri în înscrisuri!
CARAŞ-SEVERIN – Salvatorii au făcut un scurt bilanţ al intervenţiilor la incendii, din ultima săptămână!
REŞIŢA – Printr-o decizie recentă a aleşilor locali, agenţilor economici din Reşiţa, care deţin în chirie spaţii comerciale şi terenuri de la Primăria Reşiţa, li s-a suspendat obligaţia de plată a chiriei aferente!
CARAŞ-SEVERIN – Administraţia Bazinală de Apă Banat a demarat o acţiune de igienizare a mai multor râuri din vestul ţării, mai exact în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, şi anume pe canalul Bega, și râurile Timiş, Bârzava, Sebeş şi Cerna, în vederea îndepărtării depozitelor necontrolate de deşeuri apărute pe maluri!
REŞIŢA – Teatrul privat DA, condus de Dan Mirea, în parteneriat cu Primăria Reşiţa organizează în data de 16 aprilie 2020, „Caravana Iepuraşului“, care va traversa municipiul, între orele 16.00 – 19.00!
CARAȘ-SEVERIN – Biroul Executiv (BEx) al PRO România a decis că parlamentarii partidului vor vota prelungirea stării de urgență, doar în condițiile în care Guvernul va adopta anumite măsuri!
CARAŞ-SEVERIN – Asta am putut desprinde din cuvintele prefectului Cristian Gâfu, în cadrul unei conferinţe de presă care a făcut lumină în cazul suspendării conducerilor Direcţiei de Sănătate Publică şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa!
CARANSEBEŞ – Asta a spus managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Cican, despre situația pentru care Ministerul Finanțelor nu vrea să ofere o soluție!
