Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Edilul Caransebeșului s-a referit la mai multe școli și grădinițe modernizate prin fonduri europene, pe care le-a vizitat miercuri, la primele ore ale dimineții, alături de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, deputatul Marius Isac, inspectorul școlar general Lucian Miclău și viceprimarul Marin Nedelcu!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă prefer să fiu o persoană optimistă, nu am exagerat niciodată când acul pozitivităţii a fost la minim să îl duc forţat la plus şi să acumulez anxietăţi. În general eu văd, atunci când un pahar este plin pe jumătate, şi partea lui plină, nu doar cea goală. Şi vreau să rămân aşa pentru că îmi face bine!

CARAŞ-SEVERIN – În contextul verificărilor din județul Satu Mare, unde a izbucnit un scandal legat de acordarea certificatelor de handicap, după ce autoritățile au primit numeroase reclamații privind posibile abuzuri despre certificate de handicap acordate nejustificat unor persoane care nu îndeplineau criteriile medicale sau sociale, autoritățile din Caraș-Severin anunță că, în prezent, nu există un val de controale extinse, însă acestea pot fi declanșate, dacă vor apărea sesizări!

REȘIȚA – În etapa a V-a a Ligii 3 la fotbal feminin, CSM Reșița a pierdut partida cu ACS KSE Târgu Secuiesc, scor 0-4, după un meci marcat de tensiune și decizii controversate, care au umbrit spiritul competiției! La finalul partidei, președintele Daniel Amariei a transmis un mesaj de susținere pentru echipă, condamnând atitudinea arbitrilor și subliniind valorile care definesc clubul!

REȘIȚA – Reșița se pregătește pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului „AlerGând la Pădure”, organizat de Fundația Comunitară Banatul Montan. Inițiativa îmbină mișcarea în aer liber, bucuria naturii și sprijinul pentru cauze locale, transformând fiecare pas într-o faptă bună. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 octombrie 2025, iar startul pentru toate cursele și drumețiile se va da de la Sala Polivalentă din Reșița!

REȘIȚA – Cursa nebună s-a încheiat abia după un accident, când oamenii legii au putut să-l imobilizeze. Totul a început marți, 14 octombrie, în jurul orei 10.55, când polițiștii reșițeni au încercat să tragă pe dreapta autoturismul care circula pe strada Țerovei din municipiu. Tânărul de la volan nu s-a supus semnalului polițiștilor, văzându-și de drum, luând-o pe mai multe străzi!