BĂILE HERCULANE – Cel mai remarcabil proiect, menit să schimbe aspectul oraşului-staţiune, avansează vizibil, reprezentanţii ADR Vest monitorizând atent lucrările!
MUNTELE MIC – Fără posibilitatea de a schia, două timișorence au vrut să se distreze pe patru roți pe Muntele Mic, însă s-au răsturnat și au suferit răni care au necesitat intervenția salvatorilor montani. Incidentul s-a petrecut ieri după amiază, pe pârtia Borlova!
CICLOVA MONTANĂ – Un incendiu a fost raportat în această dimineață la 112, fiind cuprins de flăcări acoperișul unei case din Ciclova Montană. La fața locului au acționat pompierii miliari de la Secția Oravița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
SICHEVIȚA – Utilitățile moderne și pistele pentru biciclete sunt printre preocupările Primăriei Sichevița!
CARAŞ-SEVERIN – Programul RO Bike Valley şi-a desemnat câştigătorii. 12 proiecte sunt din Caraş-Severin!
REȘIȚA – Nouă contracte în valoare de 14,6 milioane de euro, finanțate prin PNRR, au fost semnate recent!
CARANSEBEȘ – Asta îşi doreşte omul de afaceri Romeo Dunca în viitorul apropiat, iar pentru acest lucru a pus la cale un plan împreună cu Gabriel Olariu, investitorul care a reuşit autorizarea aeroportului din Caransebeş. Împreună, vor să ceară sprijinul ministrului Vela pentru autorizarea internaţională a aeroportului!
CARAŞ-SEVERIN – Prefectul Cristian Gâfu a subliniat că Garda Forestieră trebuie să verifice parchetele deschise în zonele inundate din judeţ, pentru că în unele zone canalele au fost blocate şi de foarte multe lemne, inundând diferite localităţi!
CARAŞ-SEVERIN – Sublinia prefectul judeţului, vizavi de recenta demisie a şefului DSP, în contextul prezentării cifrelor la zi legate de Covid-19!
CARANSEBEŞ – Asta spune managerul interimar al spitalului caransebeșean, Călin Grozăvescu, după ce mai mulți medici au anunțat că renunță la cabinetele pe care le aveau concesionate în Policlinică!
CARAȘ-SEVERIN – Azi a început Evaluarea Naţională cu prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, proba fiind susţinută de 1853 de elevi cărăşeni! Este primul din şirul de examene naţionale susţinute de elevi în altfel de condiţii!
REȘIȚA – Dacă la primele ore ale dimineţii Poliţia cărăşeană informa că la un sălaş a fost găsit carbonizat trupul unui bărbat de 29 de ani, procurorii au revenit cu noi informaţii!
ANINA – Este vorba despre doi tineri de 17, respectiv 23 de ani, care au fost prinşi în flagrant delict de o patrulă de poliţie din Anina, când încercau să fure un autoturism astăzi, undeva în jurul orei 4.35!
REŞIŢA – Trupul carbonizat al unui bărbat de 29 de ani din Reşiţa a fost găsit, astăzi dimineaţă, într-un sălaş distrus în totalitate de un incendiu. Potrivit Poliţiei, incendiul izbucnit la o casă din spatele unor blocuri din Govândari a fost raportat la 112, în jurul orei 4.17!
REŞIŢA – Hidroelectrica a încheiat un contract de consultanță cu Ernst & Young, în valoare de 955.000 de lei, pentru a fi asistată la cumpărarea unor active ale UCM Reșița!
REŞIŢA – Problemele din pandemie i-au chemat pe factorii responsabili la masa dialogului. Fără înţelegere, exista riscul ca, din toamnă, unii agenţi economici să fie nevoiţi să abandoneze proiectul!


