REŞIŢA – Încet, încet, în spatele solemnităţii monumentale a Pieţei Tricolorului, prinde contur o zonă a copilăriei, amintind de rolul…
CARAȘ-SEVERIN – Este scurta radiografie a sistemului feroviar românesc, făcută la Reșița de ministrul Sorin Grindeanu, care ne asigură că lucrurile încep să se miște, iar Europa va infuza cu bani acest sector de transport verde!
REŞIŢA – Acel moment memorabil al istoriei reprezintă fundamentul României în care trăim astăzi! O spune premierul Nicoale Ciucă în mesajul pe care subprefectul Cristian Gâfu l-a citit în faţa cetăţenilor veniţi în centrul oraşului să serbeze Ziua Naţională a României!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Consilierii locali au aprobat în ședința de ieri schimbarea denumirii parcului situat între Casa de Cultură și râul Bărzava. Acesta se va numi „Episcop martir Valeriu Frențiu”!
REȘIȚA – Campionatul Național de lupte seniori va fi organizat din nou la Reșița la finalul lunii noiembrie, în Sala Polivalentă!
REȘIȚA – În perioada 15-17 noiembrie, Școala Federală de Antrenori (SFA) a organizat un nou modul pentru cei 25 cursanți ai licenței UEFA A. Cele 20 ore ale Modulului 2 au fost dedicate condiției fizice în fotbal. Printre cei 25 de cursanți se află și reșițeanul Adrian „Joe” Enășescu, fostul tehnician cu care Progresul Ezeriș a promovat în Liga 3 și actualul antrenor de la grupele de copii și juniori de la CSM Reșița!
REŞIŢA – Nu mai e mult până vom striga „Pârtie!“ pe Domeniul Schiabil Semenic-Crivaia. Potrivit primarului Ioan Popa, vorbim de doar câteva săptămâni până când Guvernul va da undă verde iniţiativei!
ANINA – Imobilul a îmbrăcat haină nouă după transformările prevăzute în proiect, astfel încât şcoala şi grădiniţa din Celnic vor funcţiona din toamnă după standarde europene!
ORAVIŢA – Au început lucrările la reconversia funcţională a unui teren de peste patru hectare din zona Gării, proiectul fiind finanţat prin POR în 2018!
BOCŞA – Administraţia locală vorbeşte despre două proiecte cu finanţare europeană pentru 16 străzi, care îl completează pe cel cu finanţare PNDL, pentru 52 de străzi!
MUNTELE MIC – Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a semnat azi ordinul prin care se înființează Postul de Jandarmi Montan Muntele Mic, în organigrama Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de brigadă Vasile Zorzor” Caraș-Severin. Ordinul ministerial intră în vigoare începând cu data de 15 august!
CARAŞ-SEVERIN – Luna lui Cuptor aproape a triplat, faţă de anul trecut, numărul accidentelor produse în principal din vina bicicliştilor…
CARAŞ-SEVERIN – Spitalele suport COVID-19 din Reşiţa şi Caransebeş sunt pline de pacienţi cu SARS COV-2, raportările zilnice evidenţiind şi noi decese!
REŞIŢA – Potrivit primarului Reşiţei, Nelu Popa, proiectul de modernizare al şcolii reşiţene este foarte complex, de aici şi valoarea mare a finanţării obţinute!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat astăzi cu scorul de 4-0 partida amicală cu Progresul Ezeriș, de pe stadionul Gloria. Este prima victorie a rosso-nerilor în partidele amicale din această vară, iar sâmbătă urmează un alt test, cel cu Ripensia Timișoara, fosta formație pregătită de actualul antrenor al Reșiței!
CARAŞ-SEVERIN – Trei tineri, puşi pe fapte mari, au instalat corturi într-o poiană suspendată pentru a-i caza pe turiştii amatori de drumeţii, dornici să descopere ţinutul de poveste al cătunelor izolate din Munţii Cernei!
