Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Lucrările de modernizare din cartierul Micro 4 din Reșița, în valoare totală de 41.918.281 de lei, urmează să înceapă în aproximativ o lună. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului, Daniel Călin, care a vorbit atât despre amploarea intervențiilor, cât și despre soluțiile identificate pentru relocarea locurilor de parcare ce vor fi desființate!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au pierdut confruntarea cu CSU Oradea, scor final 19-24 (9-11) și au încheiat campionatul pe locul 7, cu 6 puncte! Pe primul loc este CSM Târgu Mureş cu 26 de puncte, urmată de CS Gloria Bistriţa cu 22 de puncte, iar podiumul a fost completat de Măgura Cisnădie cu 20 de puncte!

CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț a obținut duminică, 23 noiembrie, o victorie categorică cu scorul de 5-1 împotriva echipei ACS Minerul Dognecea, în etapa a XII-a a Ligii a IV-a!  Cele trei puncte ale Bogodințului au fost aduse de golurile marcate de Gomboș, Săndescu, Ponoran și Găman, ultimul autor a două reușite. De cealaltă parte, Minerul Dognecea a marcat golul de onoare prin B. Ciopraga!